2025, an istoric pentru infrastructura rutieră a României. Peste 1.000 km de autostradă sunt în construcție sau în licitație – șeful CNAIR

România încheie un an istoric pentru infrastructura rutieră, scrie Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit lui, 2025 este anul în care au fost unite prin autostradă mai multe regiuni importante ale țării.
Anemona Andone - mie, 31 dec. 2025, 12:07
2025, an istoric pentru infrastructura rutieră a României. Peste 1.000 km de autostradă sunt în construcție sau în licitație - șeful CNAIR

România are 1.418 kilometri de autostradă și drum expres

„Rezultatele din 2025 nu sunt doar cifre în rapoarte, ci ore câștigate de români în trafic și regiuni istorice care, în sfârșit, se ating prin drumuri de mare viteză”, mai spune șeful CNAIR.

Acesta precizează că în anul 2025 am atins borna de 1.418 kilometri de drumuri de mare viteză, după ce anul acesta a fost deschisă circulația pe încă 146 km de autostradă și drum expres.

Principalele rezultate care au schimbat harta țării:

– Unirea Moldovei cu Muntenia: Prin deschiderea a încă 95 km din A7, circulăm acum de la București la Adjud (250 km) doar pe autostradă (A3 și A7).

autostrada
– Oltenia conectată la Dobrogea: Conexiunea DEx 12 cu A1 permite circulația de la Craiova la Constanța (465 km) pe drum de mare viteză.

– Argeșul pe harta mare: Finalizarea secțiunii 5 a A1 (Sibiu – Pitești) a creat un coridor neîntrerupt de la Curtea de Argeș la Constanța (395 km).

– Bucureștiul se descongestionează prin A0: A fost deschis tot semi-inelul sudic al A0 (51 km), asigurând conexiunea strategică între A1 și A2 pe Coridorul IV Pan-European.

– Fluidizarea circulației la Cluj: finalizarea legăturii A3 – DN1 (DEx4) salvează zeci de minute pentru cei care tranzitau Turda.

Anul viitor este și mai ambițios: în 2026 ținta este de 250 de kilometri noi de autostradă și drum expres

– A7 (Autostrada Moldovei): încă 125 km vor fi gata, permițând circulația pe autostradă până la Pașcani.

– Finalizarea inelului nordic al A0 va asigura o legătură neîntreruptă de 578 km între Pașcani și Constanța (A7-A3-A0-A2).

– Premieră pe A1 Sibiu-Pitești: Se deschide secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni) și va fi dat în trafic Tunelul Momaia, primul tunel de autostradă din România săpat prin metoda austriacă.

– Sectorul Margina-Holdea (A1): CNAIR își propunem finalizarea celor 9,13 km, inclusiv a tunelurilor. Această deschidere este însă condiționată de succesul testelor complexe pentru echipamentele de siguranță și monitorizare.

– Autostrada Transilvania (A3): Se deschid încă 68 km. Vom avea 200 km de autostradă între Târgu Mureș și frontiera cu Ungaria (Borș).

– Dunărea mai aproape: va fi dat în circulație DEx Brăila – Galați (10,76 km) în prima jumătate a anului, maximizând utilitatea Podului suspendat de la Brăila.

autostrazi

Perspective:
– 654 km de drum de mare viteză sunt în prezent în construcție (proiectare și execuție).
– 374 km sunt în faza de licitație sau în curs de semnare a contractelor.

„Continuăm până când toate regiunile istorice ale României vor fi conectate! Este șansa noastră să intrăm în topul economiilor europene performante. La mulți ani și un 2026 cu drumuri bune”, mai transmite șeful companiei de autostrăzi.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat de o nouă surpare de la kilometrul 66 al Autostrăzii A10 Sebeș -......
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru tronsonul Iași - Ungheni din Autostrada ...