Marea Britanie şi Franţa au atacat împreună Statul Islamic în Siria

Regatul Unit şi Franţa au efectuat în comun sâmbătă seara o lovitură în Siria asupra unui obiectiv subteran suspectat a fi utilizat de gruparea jihadistă Statul Islamic, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.
AGERPRES - D, 04 ian. 2026, 11:55
Marea Britanie şi Franţa au atacat împreună Statul Islamic în Siria

Acest atac a avut loc în munţii din nordul vechiului oraş Palmira, în centrul Siriei, asupra unor obiective ocupate de Statul Islamic „foarte probabil pentru a stoca arme şi explozibili”, a indicat ministerul într-un comunicat.

Avioanele britanice „au utilizate bombe ghidate Paveway IV pentru a ţinti mai mult tuneluri de acces care duceau spre instalaţie. O evaluare detaliată este în prezent în curs, dar primele indicii arată că ţinta a fost lovită cu succes”, se afirmă în comunicatul care nu precizează rolul aparatelor franceze.

„Nimic nu arată că această lovitură ar fi prezentat un risc pentru civili şi toate avioanele noastre s-au întors la bază”, a mai indicat ministerul.

„Această acţiune demonstrează leadership-ul Marii Britanii şi hotărârea sa de a fi alături de aliaţii săi pentru a eradica orice recrudescenţă a Statului Islamic şi a ideologiilor sale periculoase şi violente în Orientul Mijlociu”, şi-a exprimat satisfacţia în acelaşi comunicat ministrul britanic al apărării John Healey.

În timpul războiului în Siria, declanşat în 2011 de manifestaţii prodemocraţie, Statul Islamic controla teritorii vaste, între care şi regiunea Palmira, fiind ulterior înfrânt de coaliţia internaţională în 2019.

Combatanţii săi repliaţi în vastul deşert sirian continuă totuşi să execute episodic diverse atacuri.

La sfârşitul lunii decembrie, SUA anunţaseră că a lovit „bastioane” al Statului Islamic în Siria, ucigând cel puţin cinci jihadişti, potrivit unei organizaţii neguvernamentele, la o săptămână după un atac al acestuia care costase viaţa a trei americani.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...