Kievul, Parisul și Londra au ajuns la un acord cu privire la desfășurarea unei forțe internaționale de menținere a păcii în Ucraina, după încheierea unui armistițiu

Liderii Franţei, Marii Britanii şi Ucrainei au semnat marţi la Paris o "declaraţie de intenţie" privind desfăşurarea viitoare a unor forţe multinaţionale ca garanţie de securitate pentru Ucraina, după ce se va ajunge la un armistiţiu, informează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 06 ian. 2026, 21:59
Kievul, Parisul și Londra au ajuns la un acord cu privire la desfășurarea unei forțe internaționale de menținere a păcii în Ucraina, după încheierea unui armistițiu

Preşedintele francez Emmanuel Macron a explicat că semnarea de garanţii de securitate angajate pentru Ucraina, inclusiv desfăşurarea unei forţe militare multinaţionale, va descuraja noi agresiuni asupra Ucrainei.

Aceste „garanţii de securitate” asigură că Ucraina nu va fi forţată să se predea şi că orice acord de pace nu va fi încălcat în viitor, a declarat Macron presei după o întâlnire a aşa-zisei „coaliţii a voinţei”, care cuprinde ţări aliate cu Ucraina.

Preşedintele Consiliului UE, Antonio Costa, a afirmat la rândul său UE este pregătită să sprijine un „acord de pace” în Ucraina, cu misiuni civile şi militare pe teren.

„Vom oferi asistenţă prin misiunile noastre civile şi militare ale UE pe teren. Ucraina trebuie să se afle în cea mai puternică poziţie posibilă înainte, în timpul şi după orice armistiţiu”, a declarat el după întâlnirea de la Paris.

Spania va propune ca armata sa să ajute la consolidarea „păcii în Ucraina” odată ce va fi negociat un armistiţiu, a declarat prim-ministrul Pedro Sanchez într-o conferinţă de presă marţi după summit.

„Guvernul spaniol va propune să deschidem uşa participării militare în Ucraina”, a afirmat el, adăugând că va discuta o astfel de implicare cu principalele partide politice din ţara sa.

În ce-l priveşte, prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat marţi că partenerii care discută garanţiile de securitate pentru Ucraina nu au aşteptări privind o prezenţă a trupelor poloneze în această ţară.

El a afirmat totodată că Kievul vorbeşte serios despre un compromis în războiul cu Rusia şi că trebuie menţinută solidaritatea în presiunea transatlantică asupra Moscovei, adăugând că unitatea dintre Europa şi „Statele Unite” în conflictul din Ucraina, declanşat de invazia rusă din 2022, pare a fi asigurată.

Şefa Guvernului italian, Giorgia Meloni, a exclus trimiterea de trupe italiene în cadrul unei astfel de iniţiative. Meloni i-a informat pe aliaţii europeni ai Ucrainei şi pe trimişii SUA că exclude trimiterea de trupe terestre italiene la faţa locului, ca parte a garanţiilor de securitate, odată ce se va ajunge la un armistiţiu cu Rusia, reafirmând sprijinul Italiei pentru securitatea Ucrainei, potrivit unui comunicat al biroului său.

Trupele germane ar putea participa la forţa multinaţională odată ce se va ajunge la un armistiţiu cu Rusia, dar într-o ţară membră NATO la graniţa cu Ucraina, a indicat cancelarul Friedrich Merz după reuniunea de marţi.

Odată ce se va ajunge la un acord privind înfiinţarea unei forţe internaţionale „susţinute” de resurse militare americane, guvernul şi parlamentul „vor decide asupra naturii şi amplorii contribuţiei germane”, a spus el, adăugând că, deocamdată, Berlinul „nu exclude nicio opţiune”.

Emisarul american Steve Witkoff a asigurat că la summit s-au înregistrat progrese semnificative în ce priveşte mai multe probleme critice privind Ucraina, inclusiv garanţiile de securitate şi un „plan de prosperitate”.

„Suntem de acord cu Coaliţia că garanţiile de securitate durabile şi angajamentele solide privind prosperitatea sunt esenţiale pentru o pace durabilă în Ucraina şi vom continua să lucrăm împreună la acest efort”, a declarat Witkoff într-o postare pe X după discuţiile de la Paris.

În fine, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat elaborarea de „documente substanţiale” privind garanţiile de securitate occidentale pentru ţara sa, în urma întâlnirii de la Paris.

„Este important că astăzi coaliţia are documente substanţiale, nu doar vorbe”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă, salutând „conţinutul concret” care demonstrează hotărârea de a „lucra pentru o securitate reală”.

Te-ar mai putea interesa și
„A doua tinereţe” pentru seniori prin programul Hi Digital. Raiffeisen Bank România şi Fundația Vodafone ajută vârstnicii să folosească tehnologia mai uşor
„A doua tinereţe” pentru seniori prin programul Hi Digital. Raiffeisen Bank România şi Fundația Vodafone ...
Fundația Vodafone și Raiffeisen Bank România au încheiat un parteneriat pentru programul Hi Digital, care își propune să ajute vârstnicii să folosească tehnologia cu mai multă încredere.......
Rusia – Veniturile din petrol şi gaze au crescut cu peste 32% în mai
Rusia – Veniturile din petrol şi gaze au crescut cu peste 32% în mai
Rusia - Veniturile din petrol şi gaze, responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal, ...
IBM România își menține afacerile peste nivelul de 1 miliard de lei, dar profitul a ajuns la cel mai mic nivel din ultima decadă
IBM România își menține afacerile peste nivelul de 1 miliard de lei, dar profitul a ajuns la cel mai mic nivel din ultima ...
Profitul IBM România a scăzut cu 36% anul trecut la 65,6 milioane de lei, în timp ce afacerile au coborât cu 1%, la 1,25 ...
Prețuri de la 170.000 de euro pentru locuințe cu o cameră în noul bloc de lux de lângă București Mall. Dezvoltatorul Cordia a început oficial șantierul
Prețuri de la 170.000 de euro pentru locuințe cu o cameră în noul bloc de lux de lângă București Mall. Dezvoltatorul ...
Cordia România, parte din grupul ungar Futureal, deținut de antreprenorii Péter și Gábor Futó, anunță că a pre-vândut ...