Zborurile de pe cel mai important aeroport din Moscova au fost suspendate, în urma celei mai abundente ninsori din acest an

Principalul aeroport al Moscovei, Şeremetievo, a suspendat sâmbătă toate zborurile din cauza celei mai abundente ninsori din această iarnă, care a îngropat capitala Rusiei sub o pătură groasă de zăpadă, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 10 ian. 2026, 15:31
Zborurile de pe cel mai important aeroport din Moscova au fost suspendate, în urma celei mai abundente ninsori din acest an

Aeroportul Şeremetievo a informat pasagerii şi vizitatorii, într-un comunicat emis sâmbătă dimineaţă devreme, în legătură cu „închiderea temporară”, cu toate că a fost autorizată decolarea unor aeronave către diverse destinaţii.

Avioanele având ca destinaţie aeroportul moscovit au fost nevoite să aterizeze pe alte aeroporturi din partea europeană a Rusiei, unde condiţiile meteorologice sunt, de asemenea, nefavorabile.

Din acest motiv, marile companii aeriene ruseşti – Aeroflot, Rossiya şi Poveda – au modificat sau anulat zeci de zboruri, provocând inconveniente semnificative pasagerilor.

Între timp, câteva mii de pasageri, conform presei, au rămas blocaţi pe Şeremetievo de vineri după-amiază, neputând să-şi recupereze bagajele după aterizare. Pasagerii, inclusiv minori, au fost nevoiţi să doarmă pe podea, în aeroport, o situaţie care s-a repetat în alte oraşe precum Ekaterinburg.

În unele cazuri, haosul i-a obligat pe pasageri să rămână în interiorul avioanelor timp de câteva ore după aterizare.

Traficul a fost suspendat pe unele drumuri către Moscova, unii şoferi fiind evacuaţi de poliţie şi transportaţi cu autobuzul la hotelurile din zonă până la încetarea viscolului.

Vineri, un viscol puternic a acoperit Moscova şi alte regiuni din partea europeană a ţării cu o pătură de zăpadă. În capitală, stratul de zăpadă a depăşit 30 de centimetri, iar în alte cazuri a atins 60 de centimetri.

Centrul meteo Fobos a raportat că ninsorile de vineri au depăşit 40% din cantităţile de precipitaţiile medii lunare din Moscova, cea mai mare cantitate din ultimii 50 de ani.

Aproximativ 130.000 de lucrători şi peste 15.000 de utilaje de deszăpezire au fost mobilizate pentru îndepărtarea zăpezii, care s-a aşternut începând de joi în acest oraş cu 13 milioane de locuitori.

Rusia se află în plin sezon al sărbătorilor de iarnă – Crăciunul Ortodox a fost marcat la 7 ianuarie – aşa că ruşii se întorc la muncă abia la 12 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că în data de 11.09.2026 s-a desfășurat la sediul său din Bulevardul Iancu......
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările ...
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...