Noua normă ASF ar duce la dispariţia majorităţii brokerilor şi ar prejudicia major consumatorii – UNSICAR

Adoptarea în forma actuală a proiectului de normă a Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/, privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare, ar duce la dispariţia majorităţii brokerilor şi ar prejudicia major consumatorii de asigurări, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România /UNSICAR/, Bogdan Andriescu, cu prilejul unui seminar de specialitate.
Economica.net - mie, 29 oct. 2014, 11:06
Noua normă ASF ar duce la dispariţia majorităţii brokerilor şi ar prejudicia major consumatorii - UNSICAR

Andriescu a estimat că vor rămâne în piaţă cel mult 10 brokeri de asigurare. La 30 iunie 2014, un număr de 594 brokeri deţineau autorizaţie de funcţionare din partea ASF.

Brokerii de asigurări vor trebui să îşi majoreze capitalul social de 10 ori, la 250.000 lei, anul viitor, şi vor constitui, de la 1 ianuarie, fonduri proprii reprezentând 4% din primele anuale intermediate, dar nu mai puţin de 15.000 euro, potrivit unui proiect de normă al ASF.

‘Dacă proiectul se adoptă în forma actuală, riscul este de dispariţie a tagmei brokerilor de asigurări, probabil că ar rămâne câţiva, ceea ce ar duce la diminuarea accesului clientului la consultanţă, ar diminua accesul la asistenţă la recuperarea daunelor, ceea ce ar crea un prejudiciu major consumatorilor de asigurări’, a afirmat reprezentantul UNSICAR.

UNSICAR propune ca ASF să elimine în totalitate prevederea privind constituirea unor fonduri proprii de 4% din primele de asigurare intermediate, argumentând că există patru prevederi, în prezent, care protejează interesul asiguratului şi asigură încasarea primei de către compania de asigurări. În opinia preşedintelui UNSICAR, ar fi adecvată o creştere a capitalului social de 2-3 ori, şi nu de 10 ori, de la nivelul actual de 25.000 lei.

Cele patru prevederi în vigoare, menţionate de Andriescu, sunt constituirea unui cont colateral în care se virează primele de asigurare, bani care nu pot fi afectaţi de nimeni, nici în cazul falimentului companiei, considerarea primei plătite către broker ca şi achitarea poliţei de asigurare, plata în termen de 15 zile de către brokeri a primei de asigurare către societatea de asigurări, precum şi posibilitatea ca societatea de asigurări să ceară insolvenţa unui broker care nu virează primele de asigurare în 30 de zile.

Andriescu a precizat că UNSICAR a informat Consiliul Concurenţei despre aceste propuneri de modificare şi a subliniat că această intervenţie (din partea ASF – n.r.) ar diminua foarte mult concurenţa pe piaţa asigurărilor.

‘Piaţa de brokeraj este o piaţă de IMM-uri, iar reglementările pentru astfel de entităţi nu trebuie să fie excesive’, a afirmat Victor Şraer, membru al Consiliului Director UNSICAR.

La rândul său, Ionel Dima, membru al Consiliului Director UNSICAR, a afirmat că ASF ia toate măsurile prevăzute, nu cumulativ, în directiva europeană şi mai pune şi ceva în plus, apreciind că acest proiect ASF, împreună cu cel care prevede plafonarea comisioanelor la asigurările RCA, reprezintă ‘un atac asupra pieţei libere’.

UNSICAR mai consideră că proiectul de normă avantajează brokerii înfiinţaţi în alte state europene, care activează în România pe baza dreptului de liberă practică, şi care nu trebuie să îndeplinească prevederile din România. Mai mult, unii brokeri ar putea închide birourile din România şi să se mute în alt stat, pentru a-şi menţine nivelul de competitivitate, preferând această soluţie în loc să aducă milioane de euro de la 1 ianuarie 2015, pentru a îndeplini noile condiţii de autorizare şi funcţionare.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...