Deutsche Bank trece pe pierderi din cauza amenzilor primite de la autorităţile de reglementare

Deutsche Bank, cea mai mare bancă de investiţii din Europa, a înregistrat pierderi în trimestrul trei din 2014, după ce a pus deoparte 894 milioane de euro (1,1 miliarde de dolari) pentru a acoperi costurile legate de litigii, în urma investigaţiilor autorităţilor de reglementare, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 29 oct. 2014, 14:33
Deutsche Bank trece pe pierderi din cauza amenzilor primite de la autorităţile de reglementare

În perioada iulie-septembrie 2014, banca germană a înregistrat pierderi nete de 94 milioane de euro, de la un profit net de 41 milioane de euro în trimestrul trei din 2013.

Marţi, Deutsche Bank l-a numit pe Marcus Schenck de la Goldman Sachs Group pentru a-i succeda lui Stefan Krause în funcţia de director financiar, începând din mai 2015.

‘S-au descurcat bine la nivel operaţional dar sunt îngrijorat în legătură cu costurile. Se confruntă de ceva timp cu cheltuieli legate de litigii’, a afirmat analistul Christian Hamann de la Hamburger Sparkasse.

Miercuri, acţiunile băncii au scăzut cu 1,8%, la 24,78 euro, la Bursa de la Frankfurt, extinzând declinul din acest an la 28%.

Deutsche Bank, aflată într-un proces de reorganizare, a anunţat că Marcus Schenck, partener la grupul bancar american Goldman Sachs şi fost director financiar al companiei germane de utilităţi E.ON SE, îl va înlocui pe Stefan Krause după Adunarea Generală a Acţionarilor de anul viitor. Krause va superviza strategia băncii, în condiţiile în care Deutsche Bank se adaptează cerinţelor autorităţilor de reglementare.

‘Schimbările din conducere sporesc temerile privind strategia pe termen lung a unei companii’, a explicat analistul Peter Braendle, de la Swisscanto Asset Management AG în Zurich, adăugând că banca îşi poate majora cota de piaţă deoarece unii concurenţi se retrag.

La divizia de investiţii bancare, profitul înainte de taxe a urcat cu 4%, la 374 milioane de euro, în trimestrul trei din 2014, în timp ce la divizia de consum şi corporate câştigurile au urcat cu 3%, la 356 milioane de euro iar la divizia de gestionare a activelor s-a înregistrat un avans de 2%, la 288 milioane de euro.

Din 2012, Deutsche Bank a plătit aproximativ şapte miliarde de euro costuri şi amenzi dar problemele vor continua şi anul viitor.

Banca este investigată pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, printre care Sudan, Cuba şi Iran. În decembrie 2013, Comisia Europeană a impus o amendă record de 1,7 miliarde de euro unui număr de şase bănci importante, precum Deutsche Bank, Royal Bank of Scotland, Societe Generale, JPMorgan şi Citigroup, pentru că au format carteluri ilegale pentru manipularea dobânzilor Euribor şi Libor.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...