FCC Spania, cel mai performant constructor de cale ferată în 2025, a reluat lucrările la linia Lugoj – Timișoara (FOTO)

Lucrările de modernizare de pe Lotul 2 Lugoj - Timișoara Est au fost reluate conform graficului de execuție, informează vineri CFR Infrastructură Timișoara. Pe acest tronson de cale ferată de aproape 54 de kilometri lucrează spaniolii de la FCC, care au înregistrat anul trecut cel mai mare progres de pe căile ferate române.
Anemona Andone - S, 17 ian. 2026, 15:05
FCC Spania, cel mai performant constructor de cale ferată în 2025, a reluat lucrările la linia Lugoj - Timișoara (FOTO)

cale

„În prezent, între stațiile Remetea Mare – Ghiroda se desfășoară operațiuni de montare a șinelor pe traverse, realizate cu ajutorul celor 2 excavatoare multifuncționale specializate de tip feroviar, iar ghidarea și prinderea șinei în sistemele elastice de prindere indirectă se realizeazǎ de cǎtre muncitori”, explică reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara.

cale

Potrivit lor, șinele sunt manipulate mecanizat și așezate cu precizie pe traversele din beton, urmând a fi fixate prin sisteme elastice de prindere, astfel încât să fie respectați parametrii de siguranță și geometria căii ferate.

cale ferata

„Aceste lucrări sunt premergătoare operațiunilor ulterioare de completare a prismei de balast, buraj tehnologic, realizarea căii fără joantă, stabilizare și reglaj, toate contribuind la creșterea siguranței și a calității circulației feroviare”, adaugă cei de la CFR Infrastructură Timișoara.

Cel mai performant constructor de cale ferată în 2025

Constructorul spaniol FCC a raportat în 2025 cel mai mare progres de pe marile șantiere de cale ferată din România, respectiv de peste 34 de puncte procentuale. Astfel, lucrările de modernizare a celor 54 de kilometri ai lotului Lugoj – Timișoara Est sunt realizate în proporție de peste 55%, potrivit datelor din decembrie 2025.

Viteze maxime de circulație după finalizare:
✔️ 160 km/h pentru trenurile de călători
✔️ 120 km/h pentru trenurile de marfă

▪️ Contract semnat în decembrie 2022;
▪️ Perioada de execuție: 6 luni proiectare și 36 de luni execuție;
▪️ Valoare: 1,9 miliarde de lei fără TVA;
▪️ Antreprenor: FCC CONSTRUCCION S.A;
▪️ Finanțare: PNRR.

Te-ar mai putea interesa și
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele comisiei electorale
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele ...
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică preşedintele comisiei......
Formula 1 Cel mai tânăr campion mondial din istorie. Kimi Antonelli a cucerit titlul
Formula 1 Cel mai tânăr campion mondial din istorie. Kimi Antonelli a cucerit titlul
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat ...
LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine și primește bani de la grup
LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine ...
Metro Convenience Romania SRL, compania controlată de grupul german Metro care operează direct lanțul de magazine de proximitate ...
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul are prioritate pentru investițiile grupului
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul ...
În timp ce mai multe companii din industria IT au anunțat disponibilizări, HP Inc. România a reușit să își mențină ...