MOL devine acționarul majoritar al companiei sârbești NIS, după ce cumpără pachetul de acțiuni deținut de Gazprom

Compania maghiară MOL şi grupul rus Gazprom au convenit prevederile de bază ale viitorului acord privind achiziţionarea de către MOL a participaţiei ruseşti în compania petrolieră NIS din Serbia, transmite Tanjug, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 ian. 2026, 21:48
MOL devine acționarul majoritar al companiei sârbești NIS, după ce cumpără pachetul de acțiuni deținut de Gazprom

Acordul, care prevede şi majorarea cu 5% a participaţiei Serbiei în NIS, va fi trimis spre aprobare Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, a anunţat luni ministrul sârb al Mineritului şi Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic.

„Ceea ce este important în aceste negocieri este că Serbia a reuşit să-şi îmbunătăţească poziţia comparativ cu 2008, când am rămas cu o participaţie de sub 30%, şi în viitor ne vom majora participaţia în NIS cu 5%, ceea ce ne va permite drepturi de decizie sporite şi protejarea intereselor cetăţenilor noştri”, a declarat oficialul.

Conform acordului, MOL va achiziţiona participaţia de 56,15% a Gazprom în NIS.

„Ca furnizor regional de energie de încredere, vrem să contribuim la dezvoltarea Europei Centrale şi de Sud-Est. MOL se angajează să lucreze împreună cu Guvernul Serbiei pentru a consolida suplimentar securitatea aprovizionării în Serbia şi în regiune. Ca urmare, MOL este în negocieri cu ADNOC, compania petrolieră naţională din din Emiratele Arabe Unite, pentru a se alătura proprietarilor NIS ca acţionar minoritar, în timp ce MOL rămâne acţionar majoritar şi deţine controlul”, a afirmat preşedintele director general al MOL, Zsolt Hernadi.

Compania petrolieră NIS este vizată de sancţiuni americane din cauza acţionarilor săi ruşi. Două companii ruseşti, Gazprom Neft şi Gazprom, deţin 44,9%, respectiv 11,3% din acţiunile NIS, însă trebuie să îşi vândă participaţiile.

Luni, NIS a anunţat că rafinăria de petrol Pancevo a iniţiat activităţile de repornire care vor permite reluarea operaţiunilor comerciale ale instalaţiilor de producţie,având suficient ţiţei pentru a menţine rafinăria în funcţiune până în februarie.

La data de 31 decembrie 2025, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA a emis o autorizaţie specială care permite companiei NIS să desfăşoare activităţi operaţionale până la 23 ianuarie anul curent.

NIS deţine singura rafinărie din Serbia, amplasată la Pancevo, în apropiere de capitala Belgrad, precum şi un lanţ de peste 400 de benzinării în Bosnia Herţegovina, Bulgaria şi România. Statul sârb, al cărui Guvern nu a impus sancţiuni Rusiei, deţine 29,9% din acţiunile NIS.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Un număr de 217 familii, adică 550 de persoane, vor reveni de anul viitor în locuinţe noi, curate şi sigure, blocurile lor vechi de aproape 100 de ani, încadrate în clasa I de risc seismic,......
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de conducere. O singură comanie, nu 15
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de ...
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin ...
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi din 22 de ţări au anunţat că vor intra vineri în grevă pentru a protesta împotriva războiului ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 76 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor ...