Două noi modele de la Dacia în 2026: un nou vehicul electric de clasă A și un altul de segment C. Plus varianta hibridă a Sandero

Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale pentru 2025, Frank Marotte, directorul global de vânzări al Dacia, a confirmat lansarea în 2026 a două modele complet noi în gama Dacia, dar și a versiunii Sandero cu sistem hibrid de propulsie.
Robert Stan - mar, 20 ian. 2026, 09:51
Două noi modele de la Dacia în 2026: un nou vehicul electric de clasă A și un altul de segment C. Plus varianta hibridă a Sandero

Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, Dacia pregătește deja lansarea unui nou model electric de segment A, clasa mașinilor de oraș, care va fi comercializat în paralel cu Spring, model poziționat în aceeași zonă a pieței.

Conform lui Frank Marotte, viitorul model electric de mici dimensiuni va avea un preț sub 18.000 de euro. Desigur, știți bine că Spring este chiar mai ieftin de atât. Suntem încrezători că, în ceea ce privește caracteristicile produsului și performanța, avem spațiu pentru ambele modele și, practic, Spring va rămâne o poartă de intrare în lumea BEV pentru clienți. Există așteptări foarte mari din partea Dacia de a continua să ofere acces în lumea mașinilor electrice unui număr tot ai mare de persoane. Și exact asta vom continua să facem”, a declarat oficialul.

Acesta a adăugat și că, pe lângă Spring, vom avea o nouă ofertă care își va juca rolul în mijlocul segmentului A BEV. Și suntem încrezători că, având două modele, putem viza clienți diferiți și, practic, putem realiza ceea ce ne dorim în principal: să oferim acces la lumea mașinilor electrice unui public cât mai larg”.

Conform lui Frank Marotte, cele două mașini din segmentul A BEV Spring și viitorul model vor coexista. Nu vă pot spune cât timp, dar pot spune că Dacia va continua să fie un militant al accesului la lumea mașinilor electrice pentru un număr cât mai mare de clienți. Acesta este motto-ul nostru. Aceasta este misiunea noastră. Și cunoaștem frustrarea multor clienți care nu pot avea acces la vehicule electrice deoarece sunt prea scumpe. Așadar, avem această misiune, o cunoaștem, o susținem și vom păstra Spring și acest viitor model din segmentul A atât timp cât va fi necesar pentru a alimenta piețele cu BEV-uri accesibile.

Pe lână acest viitor model de clasă A care va utiliza platforma tehnică a Renault Twingo, Dacia va prezenta, către finalul lui 2026, și un model compact (de clasă C) cu sistem de propulsie hibrid.

Vom avea o nouă siluetă în segmentul C. Practic, vom vorbi mai târziu în acest an, în primăvară, despre această nouă siluetă. Veți vedea că strategia noastră a fost foarte clară. Trebuie să fie un vehicul complementar cu ceea ce am făcut până acum. Deci, noul model pe care îl vom introduce la sfârșitul anului 2026 – și îl veți vedea, îl veți judeca singuri când îl veți vedea – este un vehicul complementar, foarte promițător, pentru Bigster, SUV de clasă C, și Jogger, model de clasă C cu propria identitate. Va fi ceva complet diferit”, a declarat Frank Marotte.

El a explicat că în ceea ce privește viitorul model din segmentul C nu voi intra în detalii. Dar veți vedea că ceea ce vom oferi, ceea ce vom propune clienților la sfârșitul anului, este foarte diferit de ceea ce am făcut înainte cu Jogger și, recent, cu Bigster. Suntem încrezători că în lumea automobilelor, până în 2030, nu totul va fi despre SUV-uri. Deja nu este cazul. Dar chiar și cu evoluția pe care o putem observa (n.n. – apetența tot mai mare a clienților către SUV-uri), va exista un spațiu semnificativ pentru siluete diferite, pentru oferte diferite, care s-ar putea să nu fie nici hatchback-urile și nici break-urile istorice pe care le-am avut pe piața europeană. Ar putea fi ceva diferit. Va exista cerere și pentru alte siluete decât SUV-urile. Cunoașteți atenția acordată de noi reducerii greutății mașinilor, eficienței emisiilor de CO2 și aerodinamicii. Deci, va fi un rezultat al unei gândiri alternative. O propunere și o soluție alternativă din această perspectivă.

Directorul de vânzări Dacia a dezvăluit și că viitorul model compact va fi electrificat și, desigur, va contribui la îndeplinirea normelor CAFE și la electrificarea tot mai extinsă a mărcii. Repet, în privința clienților vizați, a designului și a filosofiei produsului este ceva foarte diferit de ceea ce am produs până acum.

Nu în ultimul rând, Frank Marotte a menționat și că, tot în 2026, va fi lansată și o versiune a modelului Sandero cu sistem de propulsie hibrid. Ne așteptăm ca în 2026 să continuăm să creștem. În primul rând pentru că vom introduce mai multe versiuni electrificate în gama noastră. Deci, spre sfârșitul acestui an, vom introduce varianta hibrid a Sandero”, a încheiat oficialul Dacia.

Citește și:
– Dacia pregătește lansarea unui nou model electric cu dimensiuni reduse care va fi comercializat alături de Spring
– Vânzările globale Dacia au crescut cu 3% până la aproape 700.000 de unități. 1 din 4 vehicule vândute este electrificat.

Te-ar mai putea interesa și
Porsche nu mai acordă bonus angajaţilor
Porsche nu mai acordă bonus angajaţilor
Angajaţii Porsche AG nu vor primi un bonus pentru rezultatele din anul financiar 2025, din cauza rezultatelor slabe ale producătorului de maşini de lux, transmite DPA....
Producătorii auto prezintă noile vehicule electrice şi aplicaţii AI la Salonul Auto de la Beijing
Producătorii auto prezintă noile vehicule electrice şi aplicaţii AI la Salonul Auto de la Beijing
Marii producători auto globali îşi prezintă cele mai recente vehicule electrice (EV) şi aplicaţii de inteligenţă ...
Top 7 greșeli pe care le fac antreprenorii în propriile firme: de la forma juridică la decapitalizare-expert contabil
Top 7 greșeli pe care le fac antreprenorii în propriile firme: de la forma juridică la decapitalizare-expert contabil
Forma juridică pe care o alegi ca antreprenor este foarte importantă atunci când desfășori activitatea. În funcție ...
McDonald’s România anunță o investiție masivă: 400 de milioane de lei și nouă restaurante noi în trei ani
McDonald’s România anunță o investiție masivă: 400 de milioane de lei și nouă restaurante noi în trei ani
Afacerile Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald's din România, au depășit 2,26 miliarde de ...