Germania, Franţa şi Ucraina fac apel la Moscova să nu recunoască votul separatist

Germania, Franţa şi Ucraina au făcut apel la Rusia să nu recunoască alegerile ce urmează a fi organizate duminica aceasta de către rebelii proruşi în estul Ucrainei, a indicat vineri preşedinţia de la Kiev, potrivit AFP.
Economica.net - vin, 31 oct. 2014, 13:10
Germania, Franţa şi Ucraina fac apel la Moscova să nu recunoască votul separatist

Această poziţie a fost exprimată în cadrul unei convorbiri telefonice între cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii francez, François Hollande, ucrainean, Petro Poroşenko, şi rus, Vladimir Putin, a precizat cancelaria prezidenţială ucraineană într-un comunicat.

Republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul separatist al Ucrainei au boicotat scrutinul legislativ desfăşurat duminica trecută în Ucraina şi care a fost câştigat de forţele proeuropene, anunţând că vor organiza propriile lor alegeri la 2 noiembrie.

Rusia a anunţat deja că va recunoaşte rezultatele acestor alegeri, un anunţ ce a provocat critici din partea Kievului şi a Occidentului, care au atras atenţia că sprijinul acordat de Moscova pentru scrutinul pe care l-au convocat separatiştii ‘subminează procesul’ de pace menit să pună capăt conflictului din estul Ucrainei

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...