Moody’s a retrogradat cu două trepte ratingul de credit al grupului austriac Volksbanken

Moody's a revizuit în scădere, de la 'Ba3' la 'B2', ratingul de credit al grupului austriac Volksbanken (VBAG), în urma rezultatelor testelor de stres, şi l-a plasat sub revizuire, cu implicaţii negative, informează, vineri, agenţia de evaluare financiară.
Economica.net - vin, 31 oct. 2014, 13:28
Moody's a retrogradat cu două trepte ratingul de credit al grupului austriac Volksbanken

Volksbanken, la care statul austriac deţine 43% din acţiuni, nu a reuşit să treacă testele de stres în condiţiile în care Banca Central Europeană a identificat un deficit de capital de 865 milioane de euro. Pentru a trece testele de stres ale BCE, o bancă ar fi trebuit să menţină un capital core Tier 1 de cel puţin 8% în cel mai probabil scenariu economic pentru următorii trei ani şi un capital de cel puţin 5,5% potrivit unui scenariu advers.

Băncile care au un deficit de capital trebuie să spună în următoarele două săptămâni cum intenţionează să acopere acest deficit. Ulterior, v0or avea la dispoziţie nouă luni pentru a acoperi deficitul de capital.

La începutul lunii octombrie, OVAG a anunţat că intenţionează să se restructureze singură, pentru a evita situaţia în care contribuabilii să fie nevoiţi să injecteze din nou capital. Instituţia centrală a grupului Volksbanken, care include mai multe zeci de bănci regionale, îşi va transfera serviciile de bază către un alt grup bancar, cel mai probabil în prima jumătate a anului 2015. Restul operaţiunilor urmează să fie transferate în următorii ani către o divizie care nu va deţine o licenţă bancară, ceea ce înseamnă că nu va trebui să îndeplinească cerinţele minime de capital impuse băncilor.

Moody’s apreciază că retrogradarea cu două trepte a ratingului de credit al Volksbanken a fost determinată şi de recentul anunţ privind restructurarea băncii. De asemenea, deficitul de capital de 865 milioane de euro reflectă diminuarea capitalului conform cerinţelor Basel III. Agenţia de evaluare financiară a retrogradat şi ratingul privind soliditatea financiară (BCA), de la ‘caar’ la ‘caa1’, ceea ce reflectă majorarea probabilităţii ca banca să aibă nevoie de sprijin pentru a evita falimentul.

În perioada următoare, Moody’s va analiza detaliile programului de restructurare, precum şi măsurile suplimentare impuse de BCE şi potenţialul lor impact asupra tuturor creditorilor băncii.

Comisia Europeană a fost de acord cu intervenţia Guvernului austriac în sprijinul OVAG, în 2012, dar a cerut în schimb un program de restructurare care interzice noi injecţii de capital din partea statului. Tot în conformitate cu planurile aprobate de Uniunea Europeană, până la finele lui 2015, Volksbanken trebuie să vândă şi pachetul de 51% pe care îl deţine la divizia bancară din România. În prezent, reţeaua de sucursale Volksbank din România este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...