Ministrul Muncii: Salariul minim pe economie va ajunge la 1.200 de lei în 2016

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, vicepreşedinte PSD, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că salariul minim pe economie va ajunge la 1.200 de lei în 2016.
Economica.net - vin, 31 oct. 2014, 15:03
Ministrul Muncii: Salariul minim pe economie va ajunge la 1.200 de lei în 2016

Rovana Plumb a afirmat că salariul minim pe economie va creşte, începând cu ianuarie 2015, de la 900 la 975 de lei, şi de la 1 iulie, la 1.050 de lei, astfel încât să se ajungă la 1.200 de lei în 2016.

„Există susţinerea financiară ca în anul 2015 salariul minim pe economie să ajungă la 31 decembrie la 1.050 de lei. Prima etapă de creştere, care este supusă acum testului de stres al IMM-urilor, este de 975 de lei până la 1 iulie. De la 1 iulie, pe următoarele şase luni va creşte cu încă 75 de lei, să ajungem la 1.050 de lei”, a declarat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a menţionat că proiectul de creştere a salariului minim pe economie este prevăzut într-o hotărâre de guvern.

Ministrul Rovana Plumb a avut vineri o întâlnire cu un grup de pensionari din Alba Iulia şi a vizitat o fabrică de confecţii, cu trei sute de angajate.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...