Marii investitori din Europa de Nord îşi reevaluează expunerea la SUA – Reuters

Marii investitori din Europa de Nord sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de riscurile deţinerilor de active SUA, în contextul tensiunilor geopolitice, au declarat pentru Reuters şefi ai fondurilor de pensii, un semn al îndepărtării mai ample de cea mai mare piaţă financiară mondială.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 11:04
Marii investitori din Europa de Nord îşi reevaluează expunerea la SUA - Reuters

Un consilier important de investiţii, trei fonduri de pensii şi un organism de vârf din sector au spus că primele de risc asociate deţinerilor de active SUA au crescut, parţial din cauza temerilor privind finanţele americane, scrie Agerpres.

Liderii din industria pensiilor şi şefi de investiţii din Finlanda, Suedia şi Danemarca au declarat pentru Reuters că percep incertitudini în politica externă a SUA, iar nivelul datoriei reprezintă o ameninţare pentru dolar, titlurile de stat americane şi acţiuni.

Europa de Nord are unele din cele mai mari fonduri de pensii europene în funcţie de active.

Săptămâna aceasta, fondul de pensii suedez Alecta şi cel danez AkademikerPension au anunţat că au vândut sau sunt în proces de vânzare a titlurilor de stat americane pe care le deţin.

Deşi au precizat că deciziile nu au legătură cu recentele evenimente, ambiţiile preşedintelui Donald Trump privind Groenlanda au reaprins speculaţiile că Europa răspunde cu protecţionism financiar la politicile administraţiei de la Washington.

„Avem multe discuţii cu clienţii dacă este momentul să renunţăm la activele din SUA. Aproximativ 50% dintre ei iau în considerare luarea de măsuri în contextul acestor evoluţii”, a explicat Van Luu, de la Russell Investments, care consiliază investiţiile în schemele de pensionare.

Renunţarea la investiţiile pe termen lung în active necesită timp iar SUA, cu o economie solidă şi pieţe financiare dezvoltate, rămân o atracţie pentru investitori. Bursa de la New York este aproape de un nivel record. Totuşi, incertitudinile politice pun presiune pe dolar, care anul trecut s-a depreciat cu 10% faţă de marile valute.

Fondurile de pensii din Europa de Nord au făcut mai multe investiţii în SUA decât altele.

Alecta a informat că a vândut cea mai mare parte a titlurilor de stat americane pe care le deţinea deoarece au sporit riscurile asociate Trezoreria SUA şi dolarului, în timp ce AkademikerPension a dat vina pe finanţele Guvernului american.

AkademikerPension a dat asigurări că decizia nu reprezintă o declaraţie politică legată de disputa dintre Danemarca şi Statele Unite privind Groenlanda.

„Toate aceste turbulenţe provoacă nedumerire şi întrebări privind nivelul expunerii la SUA … aceste evoluţii le analizează în mod profesional membrii noştri. Aceasta nu este cu certitudine o militarizare a capitalului. Nu este treaba sectorului nostru să facă asta”, a afirmat Tom Vile Jensen, adjunctul directorului organizaţiei profesionale daneze pentru asigurări şi pensii.

Deşi incertitudinile politice din UA sunt un factor de risc pentru evaluările activelor, fondurile spun că nu-şi retrag capitalul din motive politice.

Folksam, unul dintre cei mai mari asigurători din Suedia, a precizat pentru Reuters că a vândut în 2024 titlurile de stat americane pe care le deţinea parţial pentru a reduce riscurile înaintea alegerilor din Statele Unite.

„Sunt o mulţime de discuţii în acest moment, dar deocamdată cred că trebuie să ne păstrăm calmul”, susţine Jonas Thulin, director în cadrul fondului suedez AP3.

Te-ar mai putea interesa și
Portalul WorkinRomania va fi deblocat. Lista meseriilor deficitare se extinde la aproape 400 de profesii
Portalul WorkinRomania va fi deblocat. Lista meseriilor deficitare se extinde la aproape 400 de profesii
Portalul workinromania.gov.ro va fi complet funcţional din nou cel târziu la mijlocul lunii noiembrie, spune Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) în urma discuţiilor purtate cu......
PPC blue va opera 30 de puncte de încărcare electrică, inclusiv pentru camioane, pe autostrada Moldovei. Parteneriat cu Oscar Downstream
PPC blue va opera 30 de puncte de încărcare electrică, inclusiv pentru camioane, pe autostrada Moldovei. Parteneriat cu ...
PPC Blue România și OSCAR Downstream au semnat un contract pentru instalarea a 30 de puncte de încărcare a vehiculelor ...
Curent electric gratuit la anumite ore: Ce s-a întâmplat cu facturile românilor care au primit energie cu 0 lei de la PPC
Curent electric gratuit la anumite ore: Ce s-a întâmplat cu facturile românilor care au primit energie cu 0 lei de la ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică ai populației, a derulat în perioada iunie-septembrie un ...
Anunţ pentru bucureşteni, restricţii de trafic. Lucrări la intersecţii aglomerate din Capitală – Ce linii STB sunt afectate (anunţ PMB)
Anunţ pentru bucureşteni, restricţii de trafic. Lucrări la intersecţii aglomerate din Capitală – Ce linii STB ...
Intersecţia Calea Rahovei - Şoseaua Progresul este modernizată, lucrările vizând schimbarea căii de rulare a tramvaielor ...