Orașul lui Bolojan cumpără 14 tram-trenuri electrice. Cum va arăta prima rețea de acest tip din România FOTO

Consiliul Județean Bihor a lansat licitație pentru achiziționarea a 14 tram-trenuri electrice destinate conectării municipiului Oradea de zona metropolitană. Contractul estimat la 462 milioane de lei include servicii de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor tram-trenuri.
Anemona Andone - vin, 23 ian. 2026, 17:08
Orașul lui Bolojan cumpără 14 tram-trenuri electrice. Cum va arăta prima rețea de acest tip din România FOTO

Beneficiul major care justifică implementarea unei rețele de tren metropolitan îl reprezintă faptul că acest tip de transport îmbină avantajele esențiale ale transportului urban (în cazul de față cu tramvaiul și autobuzul) cu cele ale trenului regional în zonele suburbane, contribuind semnificativ la reducerea numărului de autoturisme, ajutând astfel la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sectorul transporturilor, se arată în anunțul de licitație publicat vineri în SEAP.

tram

Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în furnizarea a 14 tram-trenuri electrice (3 VEHICULE 25KV C.A./ 0,6 KV C.C./autonomie + 11 VEHICULE 0,6 KV C.C./autonomie).

Durata contractului de achiziție: 84 luni (24 de luni livrarea produselor și 60 de luni perioada de garanție tehnică necondiționată), începând cu data semnării acestuia de către ambele părți contractante.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 martie 2026.

tram

Contractul de furnizare aferent procedurii de achiziție se va putea semna doar la momentul semnării Contractului de finanțare în cadrul proiectului ”DEZVOLTAREA REȚELEI DE TRAM-TRAIN METROPOLITAN ORADEA”, cod SMIS 334319, ce este depus spre finanțare prin PROGRAMUL TRANSPORT 2021-2027.

Astfel că, dacă într-un termen de 24 de luni de la finalizarea procedurii de achiziție (transmiterea comunicării privind rezultatul procedurii de achiziție), Autoritatea Contractantă nu are semnat Contractul de finanțare aferent acestei achiziții și nici nu identifică alte surse de finanțare, atunci aceasta este îndreptățită să procedeze la anularea procedurii de achiziție, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Primul proiect Tram-Train din România

tram

Consiliul Județean Bihor a aprobat anul trecut indicatorii tehnico- economici de la cel mai ambițios proiect aflat în derulare, Tram-Train, informa Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor. Proiectul presupune realizarea unei rețele de trenuri metropolitane în jurul Oradiei, prin modernizarea căilor ferate dezafectate și amenajarea unor noi trasee.

În plus, vor fi achiziționate 14 vehicule Tram-train, capabile să folosească atât liniile de tramvai din interiorul orașului Oradea, cât și liniile de tren, preciza șeful CJ Bihor.

Noua rețea va conecta Municipiul Oradea pe mai multe direcții, cu o lungime totală de 33,4 km:
– Aeroportul Oradea;
– Sânmartin – Băile 1 Mai – Băile Felix (Cordău);
– Borș (Parcul industrial)
– Sântandrei – Girișu de Criș – Toboliu – Cheresig.

Proiectul este necesar ca urmare a creșterii populației în Oradea și zona metropolitană și a numărului de locuri de muncă în municipiu, determinând un mare flux de navetiști. Având în vedere că jumătate dintre acești navetiști folosesc mașini personale, proiectul propune o alternativă sustenabilă și eficientă de transport, mai spuneau cei de la CJ Bihor.

Mega proiectul Tram Train, în valoare de 274 de milioane de euro, este „cel mai ambiţios, cel mai valoros şi cel mai important proiect de tram train din România”, potrivit șefului CJ Bihor. Prin acesta se vor conecta liniile tramvai din Oradea cu liniile de cale ferată operabile din localităţile învecinate, cu preluarea altor două tronsoane nefuncţionale, pentru reabilitare, prelungirea liniei de tramvai spre Aeroportul Oradea şi spre comuna Borş, dar şi achiziţia a 14 vehicule.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, cu aluzie la SUA
China vrea ca viitorul secretar general al ONU să fie dedicat multilateralismului și nu aliniat unei singure superputeri, ...
China a declarat vineri că viitorul secretar general al Naţiunilor Unite trebuie să fie "ferm angajat multilateralismului" şi "nu aliniat excesiv cu politicile unei singure superputeri", o aluzie......
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din Germania
Purtătoarea de cuvând a NATO, Allison Hart: Lucrăm cu SUA pentru a înțelege detaliile deciziei forțelor armate din ...
Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a scris sâmbătă pe platforma X că Alianţa lucrează cu SUA pentru a înţelege ...
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește taxele de import, iar Bruxelles-ul a amenințat cu contramăsuri
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește ...
Industria auto din Germania a pledat pentru o detensionarea urgentă a disputei tarifare dintre SUA şi Uniunea Europeană ...
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite
Washingtonul aprobă vânzarea de armament în valoare de 8,6 miliarde de dolari către Israel, Qatar, Kuweit și Emiratele ...
Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri aprobarea vânzărilor de armament către mai mulţi aliaţi din Orientul ...