Guvernul premierului francez Sébastien Lecornu a rezistat celor două moțiuni de cenzură depuse de opoziție după asumarea legii bugetului

Guvernul minoritar francez condus de prim-ministrul Sébastien Lecornu a supravieţuit vineri celor două moţiuni de cenzură înaintate de opoziţie, transmite DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 17:13
Guvernul premierului francez Sébastien Lecornu a rezistat celor două moțiuni de cenzură depuse de opoziție după asumarea legii bugetului

Niciuna dintre moţiuni: una depusă de partidul Rassemblement national (RN), al Marinei Le Pen, iar cealaltă iniţiată de un grup de partide de stânga, Verzi şi Comunişti, nu a întrunit majoritatea absolută necesară de 288 de voturi.

În favoarea primei moţiuni au votat 269 de deputaţi, iar pentru cea de-a doua 142.

Moţiunile de cenzură au fost depuse în urma deciziei lui Lecornu a trece proiectul controversat de buget prin Parlament fără a-l supune la vot, după negocieri fără rezultat cu alte partide.

Guvernul nu dispune de o majoritate în Parlament, însă căderea sa nu era aşteptată dat fiind că Lecornu îşi asigurase sprijinul socialiştilor prin unele concesii în proiectul de buget.

Pentru a trece bugetul pe 2026, deja mult întârziat, Lecornu va recurge în mod repetat la o procedură constituţională specială.

În urma celor două voturi de vineri, partea din buget legată de venituri este practic validată. Lecornu trebuie acum să treacă partea de cheltuieli şi apoi întregul buget în zilele următoare, când îl aşteaptă noi moţiuni de cenzură.

Te-ar mai putea interesa și
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii de la 1.500 de lei
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 27 de magazine în ţară, va deschide un magazin lângă municipiul Iaşi, în octombrie, şi un al doilea magazin în Ploieşti,......
Auchan dă o nouă față magazinelor din România: a investit 5,5 milioane de euro în remodelarea magazinului din Drumul Taberei și plănuiește noi modernizări. VIDEO
Auchan dă o nouă față magazinelor din România: a investit 5,5 milioane de euro în remodelarea magazinului din Drumul ...
Retailerul francez Auchan a investit 5,5 milioane de euro în remodelarea hipermarketului din Drumul Taberei. Lucrările ...
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a lungul anilor, Microsoft a făcut investiții semnificative pentru că am identificat ceva special aici”
În era AI, Microsoft pariază pe inginerii români. „România are un rol important de jucat în acest viitor. De-a ...
Avantajul unei țări în era inteligenței artificiale nu va veni doar din capacitatea de a adopta tehnologiile dezvoltate ...
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara ...