Încă un om a fost împușcat azi mortal de agenții federali de la ICE în Minneapolis, SUA. Au izbucnit proteste

Agenţii federali au împuşcat o altă persoană în Minneapolis, a anunţat sâmbătă guvernatorul statului Minnesota, democratul Tim Walz, care a cerut încetarea imediată a operaţiunilor de aplicare a legii împotriva imigranţilor pe care administraţia Trump le desfăşoară în acest stat, relatează Reuters. Potrivit CNN, care citează poliția locală, omul a murit.
Economica.net - S, 24 ian. 2026, 19:25
Încă un om a fost împușcat azi mortal de agenții federali de la ICE în Minneapolis, SUA. Au izbucnit proteste

„Tocmai am vorbit cu Casa Albă după un alt incident armat îngrozitor implicând agenţii federali în această dimineaţă”, a scris Walz pe platforma X. „Este revoltător. Preşedintele trebuie să pună capăt acestei operaţiuni. Să retragă miile de agenţi violenţi şi neinstruiţi din Minnesota. Acum”, a cerut fostul candidat democrat la vicepreşedinţia SUA.

Oficialii din Minneapolis au declarat că investighează informaţiile conform cărora un bărbat a fost împuşcat în sudul oraşului Minneapolis. „Rugăm publicul să rămână calm şi să evite zona imediat învecinată”, se arată într-o postare a municipalităţii Minneapolis.

Potrivit primelor informații oficiale, omul ar fi fost înarmat.

Potrivit NBC News, oficialiI spun că persoana împuşcată mortal de agenţii DHS sâmbătă dimineaţă este un bărbat alb, în vârstă de 37 de ani, rezident în Minneapolis. El ar fi cetăţean american.

Informaţia despre această nouă persoană împuşcată vine după alte două incidente armate care au avut loc în oraş şi în care au fost implicaţi agenţi ICE (poliţia federală care se ocupă de imigranţi).

Pe 7 ianuarie, un agent al Serviciului de Imigrare şi Vamă a împuşcat-o mortal pe Renée Good în maşina ei, incident care a stârnit proteste pe scară largă în Minneapolis.

De asemenea, agenţii ICE au împuşcat un bărbat în picior în timp ce acesta încerca să se sustragă arestării pe 14 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...