ÎCCJ judecă miercuri contestaţia lui Viorel Hrebenciuc la decizia de arestare preventivă

Contestaţia lui Viorel Hrebenciuc la decizia prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul retrocedărilor urmează să se judece miercuri de Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Economica.net - lun, 03 nov. 2014, 14:07
ÎCCJ judecă miercuri contestaţia lui Viorel Hrebenciuc la decizia de arestare preventivă

Contestaţia lui Viorel Hrebenciuc la decizia prin care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul retrocedărilor urmează să se judece miercuri de Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Hrebenciuc, arestat pe 29 octombrie de ÎCCJ, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi cumpărare de influenţă, spălare a banilor, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna.

DNA mai arată că în 17 octombrie 2014 Viorel Hrebenciuc şi-a folosit influenţa faţă de Dan Şova, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate lui Miron Mitrea, care fusese condamnat în primă instanţă pentru luare de mită.

‘Demersul a fost acceptat de către Dan Şova, care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată, suspectul a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al unui partid politic, în dauna celorlalţi contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală’, precizează DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...