Germania propune o UE „cu două viteze”, în care grupul principalelor şase economii să avanseze în politici cheie

Germania va insista pentru o Uniune Europeană cu 'două viteze' spre a rupe inerţia decizională în blocul Celor 27 şi a le impulsiona economiile, chemând ca un grup central de state membre să avanseze în ce priveşte politici cheie pentru a face UE mai puternică şi mai independentă, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 27 ian. 2026, 22:44
Germania propune o UE

‘Acum este timpul pentru o Europă cu două viteze’, a declarat ministrul german al finanţelor, Lars Klingbeil, cu prilejul unui eveniment găzduit de cotidianul Die Welt, marţi, la Berlin.

Miniştrii de finanţe german şi francez vor întărirea competitivităţii în interiorul UE prin introducerea unui nou format pentru principalele şase economii din bloc, după cum arată o scrisoare a ministrului Klingbeil consultată marţi de Reuters.

În scrisoare, Klingbeil i-a invitat pe omologii din Franţa, Polonia, Spania, Italia şi Ţările de Jos la o video-conferinţă miercuri pentru a stabili o agendă concretă şi ambiţioasă vizând întărirea suveranităţii, rezilienţei şi competitivităţii Uniunii Europene.

‘Pentru a supravieţui într-o situaţie geopolitică tot mai impredictibilă, Europa trebuie să devină mai puternică şi mai rezilientă’, a pledat Klingbeil în scrisoarea trimisă luni omologilor săi, subliniind că a continua ca până acum nu poate fi o opţiune.

Invitaţia precizează că întâlnirea în videoconferinţă de miercuri este văzută ca o ‘lovitură de start’, urmând ca o întâlnire ulterioară, în persoană, să aibă loc în marja următorului Eurogrup.

Scrisoarea consultată de Reuters include un plan în patru puncte privind modul de promovare a uniunii pieţelor de capital, de consolidare a monedei euro, de mai bună coordonare a investiţiilor în apărare şi de asigurare a materiilor prime.

Potrivit lui Klingbeil, coaliţia de ţări trebuie să accelereze procesul de creare a Uniunii de Economii şi Investiţii pentru a oferi condiţii de finanţare mai bune pentru firmele europene, în special pentru start-up-urile şi scale-up-urile europene.

Al doilea punct se concentrează pe rolul internaţional al euro ca monedă de refugiu bazată pe predictibilitate şi pe domnia legii, a spus Klingbeil, pledând pentru reducerea birocraţiei şi întărirea suveranităţii în sfera plăţilor.

În ce priveşte cheltuielile de apărare, ministrul german a cerut o mai bună cooperare între statele membre şi înscrierea fermă a apărării ca o prioritate în următorul cadrul bugetar multianual al UE, ‘transformând apărarea într-un motor pentru creştere’ economică.

De asemenea, ministrul german a afirmat că trebuie intensificate eforturile de întărire a lanţului de aprovizionare cu minerale critice, printr-un angajament strategic sporit cu parteneri internaţionali.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made in USA”, a fost fotografiat la un miting electoral purtând un costum......
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...