Statul care legiferează la cald nu construiește încredere

Adaugă-ne ca sursă preferată

Există un adevăr inconfortabil pe care îl evităm constant: în România, politica penală este adesea construită sub presiunea emoției. Tragedii reale, șocante, cu impact profund asupra opiniei publice sunt urmate rapid de promisiuni politice și de modificări legislative menite să demonstreze că statul „reacționează”. Intenția este de înțeles. Efectul, însă, este profund problematic.

Dreptul penal nu este un instrument de gestionare a emoțiilor colective. Este, prin definiție, cea mai severă formă de intervenție a statului și, tocmai de aceea, ar trebui să fie stabil, previzibil și construit pe analize temeinice. Într-un stat matur, Codul penal nu se rescrie în funcție de ciclul mediatic, ci în funcție de realități sociale evaluate calm și responsabil.

Incendiul din clubul Colectiv, cazul Caracal ori cazul Vama Veche, valurile succesive de crime domestice, scandalurile legate de abuzul în serviciu sau de infracțiuni sexuale contra minorilor au urmat același traseu previzibil: un șoc public legitim, amplificat mediatic, urmat de presiune politică și, în final, de modificări ale legislației penale. De fiecare dată, discursul a fost același: legea este prea blândă, statul a eșuat, trebuie să reacționăm rapid.

Cel mai recent episod se înscrie perfect în acest tipar. O crimă comisă de un minor de 13 ani, faptă de o gravitate extremă, a generat aproape instantaneu discuții despre scăderea vârstei răspunderii penale. Nu o dezbatere amplă, nu o analiză criminologică sau psihologică aprofundată, nu o evaluare comparativă a sistemelor europene, ci o reacție reflexă: legea trebuie schimbată. Emoția cazului particular riscă să devină fundament pentru o regulă generală, cu efecte pe termen lung asupra întregului sistem penal.

Criminologul Stanley Cohen descria acest mecanism drept „panică morală”: momente în care societatea, sub impactul unor cazuri-limită intens mediatizate, percepe un pericol ca fiind existențial și cere reacții rapide, ferme, exemplare. Problema nu este existența acestor reacții. Problema apare atunci când ele devin metodă de legiferare. Dreptul penal ajunge astfel să răspundă mai degrabă la emoție decât la analiză, mai degrabă la excepție decât la regulă.

Această instabilitate legislativă se reflectă în toate domeniile dreptului. Urmările produc efecte pe multiple planuri: de la reorganizări instituționale și redistribuiri de atribuții, la modificări succesive ale obligațiilor de conformare, interpretări neunitare și o creștere generalizată a incertitudinii juridice. Toate acestea înseamnă costuri de conformare mai mari, decizii amânate, aversiune la risc și, în final, consum de resurse greșit direcționat.

În loc să investim constant în prevenție, instituții funcționale și politici publice coerente, preferăm să intervenim ex post, prin înăspriri de pedepse și ajustări punctuale ale Codului penal. Este o soluție rapidă, dar superficială.

O politică penală matură nu ignoră tragediile și nici nu minimalizează suferința victimelor. Dar nici nu legiferează sub imperiul lor. Ea presupune stabilitate normativă, modificări rare și bine fundamentate, evaluări serioase ale eficienței sancțiunii penale și o înțelegere clară a limitelor dreptului penal ca instrument de rezolvare a problemelor sociale.

Durkheim spunea că pedeapsa exprimă valorile unei societăți. O societate matură, însă, nu își rescrie valorile la fiecare breaking news. Le apără prin coerență, nu prin reacții impulsive.

România nu duce lipsă de norme penale. Duce lipsă de coerență și de stabilitate. Atât timp cât vom continua să folosim dreptul penal ca reflex emoțional și ca instrument de comunicare publică, vom produce insecuritate juridică, costuri economice inutile și o erodare lentă, dar sigură, a încrederii în stat.

Statul care legiferează la cald nu pedepsește mai bine. Pedepsește mai nesigur. Iar într-o economie modernă, nesiguranța juridică nu este un cost colateral. Este unul dintre cele mai mari costuri pe care ni le putem permite.

Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul diviziei din România a rețelei internaționale bnt attorneys in CEE, societatea bnt Gilescu Văleanu & Partners, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.