Impact finalizează primele locuinţe din totalul de 5.000 pe care vrea să le ridice în nordul Bucureştiului

Dezvoltatorul imobiliar Impact finalizează în luna decembrie a acestui an lucrările de construcţie a trei dintre cele nouă blocuri din Cartierul Salcâmilor, situat în Pădurea Băneasa, în ansamblul rezidenţial Greenfield.
Andrada Ghira - J, 06 nov. 2014, 09:34
Impact finalizează primele locuinţe din totalul de 5.000 pe care vrea să le ridice în nordul Bucureştiului

Lucrările la blocurile din noul cartier rezidenţial au început cu cinci luni în urmă, iar investiţia în toate cele nouă blocuri, care cuprind 252 de apartamente cu două, trei şi patru camere, este de 14 milioane de euro. Celelalte şase blocuri vor fi finalizate în februarie 2015. Reprezentanţii companiei sunt optimişti în ceea ce priveşte ritmul de vânzare al apartamentelor. 

„Am început rezervările pentru apartamente şi în trei săptămâni am ajuns la un nivel de 23% din totalul apartamentelor. Sperăm ca până la mijlocul anului viitor să le vindem pe toate. Estimăm că în doi ani şi jumătate aici vor locui 3.500 de persoane”, a declarat Lucian Mateescu, CEO Impact. 

Preţurile variază în funcţie de suprafaţa apartamentului, iar preţul pe metru pătrat este de 785 de euro. Un apartament cu două camere costă 51.000 de euro, la care se adaugă TVA, iar unul cu patru camere ajunge la un preţ de 86.000 de euro fără TVA. Preţul  unui loc de parcare suprateran este de 4.000 de euro plus TVA. 

În total, cea de-a doua fază a proiectului Greenfield, dezvoltată de Impact sub un alt acţionariat şi o altă conducere, va avea 5.000 de locuinţe ce se vor construi pe o perioadă de şapte-opt ani, mai adaugă Mateescu. Investiţia necesară dezvoltării miilor de locuinţe depăşeşte 200 de milioane de euro, potrivit calculelor directorului Impact. 

Compania se află în proces de obţinere a autorizaţiei de construcţie pentru încă nouă blocuri cu 252 de apartamente. Finanţarea este asigurată în parte din vânzări, dar şi din fonduri proprii. 

Cartierul Salcâmilor face parte din ansamblul rezidenţial Greenfield, dezvoltat de Impact Development and Contractor în nordul Capitalei. Este al şaselea cartier din ansamblu, celelalte fiinde denumite Blue, Rabin, Topaz, Onix şi Quartz.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...