Iranul se pregăteşte de negocieri cu SUA privind programul său nuclear

Autoritățile din Iran au afirmat luni că se pregăteşte pentru discuţii cu Washingtonul asupra programului nuclear, în timp ce preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat încrederea în posibilitatea unui acord, după zile de ameninţări schimbate între cele două ţări, notează AFP.
AGERPRES - mar, 03 feb. 2026, 08:02
Iranul se pregăteşte de negocieri cu SUA privind programul său nuclear

„Preşedintele Masoud Pezeshkian a ordonat deschiderea tratativelor cu Statele Unite”, a relatat agenţia de presă Fars, citând o sursă guvernamentală, fără a oferi mai multe detalii.

O sursă arabă familiarizată cu dosarul a declarat pentru AFP că aceste discuţii, organizate potrivit acesteia prin medierea Egiptului, Qatarului, Omanului şi Turciei, vor avea loc în această ultimă ţară pe 6 februarie, scrie Agerpres.

„O întâlnire între negociatorii americani şi înalţi oficiali iranieni va avea loc probabil vineri în Turcia”, a declarat sursa, sub protecţia anonimatului.

Potrivit site-ului american Axios, citând trei surse apropiate dosarului, Statele Unite vor fi reprezentate de Steve Witkoff, emisarul preşedintelui Trump, iar Iranul de ministrul său de externe Abbas Araghchi. Agenţia de presă iraniană Tasnim relatase anterior că discuţiile i-ar implica probabil pe aceşti doi oficiali.

Presiunea asupra Teheranului creşte de la începutul lui ianuarie, după reprimarea sângeroasă a unei vaste mişcări de contestare a Republicii Islamice, instalată în 1979, declanşată iniţial de manifestaţii împotriva creşterii costului vieţii.

După ce a lansat să planeze spectrul unei intervenţii militare şi a trimis peste zece nave în Golf, preşedintele american a declarat duminică că speră să „ajungă la un acord” cu Iranul.

„Ţările din regiune acţionează ca mediatori pentru schimbul de mesaje”, a explicat luni purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Teheran, Esmail Baghai, în contextul în care Iranul şi Statele Unite nu mai au relaţii diplomatice de patru decenii.

Au avut loc consultări cu Egiptul, Arabia Saudită, Turcia şi Iordania.

„Examinăm şi finalizăm detaliile fiecărei etape a procesului diplomatic (…) Aceasta priveşte metoda şi cadrul de lucru”, a adăugat purtătorul de cuvânt într-o conferinţă de presă la care a asistat AFP.

Ţările occidentale acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arme nucleare, lucru pe care Teheranul îl dezminte. Negocieri dintre cei doi adversari au avut loc în primăvara anului 2025, înainte de războiul de 12 zile lansat în iunie de Israel, dar s-au împiedicat în special de problema îmbogăţirii uraniului.

Statele Unite au cerut Iranului să renunţe complet la acesta, lucru pe care Teheranul îl refuză, apărând ceea ce susţine că este dreptul său de a avea un program nuclear civil în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) la care este semnatar.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...