Autostrada Unirii A8: Românul care a câștigat două loturi, prin înfrângerea lui Umbrărescu, stârnește îngrijorare la CNIR după declanșarea unei anchete DNA

Ancheta DNA declanșată cu privire la un contract semnat de Danlin XXL cu CJ Bacău stârnește îngrijorare la nivelul conducerii CNIR, care l-a desemnat câștigător pe acest constructor, printre altele, pentru două loturi din Autostrada Unirii A8.
Anemona Andone - mie, 04 feb. 2026, 17:26
Autostrada Unirii A8: Românul care a câștigat două loturi, prin înfrângerea lui Umbrărescu, stârnește îngrijorare la CNIR după declanșarea unei anchete DNA

Cătălin Urtoi, membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), transmite miercuri că „va solicita informații cu privire la situația Danlin XXL”.

„Din păcate am aflat din presă că în acest moment este în curs o anchetă DNA, declanșată pe 2 februarie 2026, o anchetă de urmărire penală „in rem” referitoare la contractul dintre CJ Bacău și Danlin XXL cu privire la modernizarea unui drum de 34 km în județul Bacău (DJ Valea Seacă- Gura Văii), contractul având o valoare de 235 milioane lei”, scrie Urtoi pe pagina proprie de Facebook.

a8

El speră ca această situație să nu aibă repercusiuni asupra proiectului A8, unde Danlin a semnat un contract pentru lotul Joseni – Ditrău și este în așteptare semnarea celui de-al doilea contract pe lotul Moțca – Tg.Frumos, dar și Drumul expres Bacău – Piatra Neamț, unde a fost declarat câștigător. Aceste contracte sunt în gestiunea CNIR.

„Ca membru în Consiliul de Administrație CNIR voi urmări cu celeritate evoluția acestui dosar și modul în care se vor derula în continuare contractele companiei”, adaugă Urtoi.

El menționează că lotul Moțca – Tg. Frumos al A8 a fost inclus recent în programul SAFE, un program dual (militar+civil) și care trebuie finalizat până la 31 decembrie 2030.

A8 (Autostrada Unirii) va avea o lungime de aproximativ 304 km și este formată din secțiunile Târgu Mureș – Târgu Neamț și Târgu Neamț – Iași – Ungheni.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...