O misiune a FMI va ajunge la Kiev săptămâna viitoare

O misiune de experţi a Fondului Monetar Internaţional va vizita Kievul, în perioada 11-25 noiembrie, pentru a evalua implementarea programului de împrumut convenit cu Ucraina în luna aprilie, a declarat, vineri, reprezentantul FMI în Ucraina, Jerome Vacher, transmite Reuters.
Economica.net - S, 08 nov. 2014, 09:03
O misiune a FMI va ajunge la Kiev săptămâna viitoare

În luna aprilie a acestui an, Fondul Monetar Internaţional a decis să acorde Ucrainei un credit stand-by în valoare de 17 miliarde de dolari, ca parte a unui pachet internaţional de 27 de miliarde de dolari destinat să o ajute să-şi repună economia pe picioare. Până acum, Ucraina a primit două tranşe, în valoare de 4,6 miliarde de dolari, din acest program.

‘Misiunea va discuta cu autorităţile de la Kiev despre situaţia economică actuală, progresele realizate în implementarea programului de împrumut şi politicile lor destinate menţinerii stabilităţii macroeconomice şi FINANCIARE şi relansării economiei’ se arată în comunicatul de presă publicat de Jerome Vacher.

Conform calendarului convenit anterior, următoarea tranşă din programul de împrumut, în valoare de 2,7 miliarde de dolari, urma să fie eliberată la mijlocul lunii decembrie însă luna trecută ministrul ucrainean de FINANŢE, Oleksander Shlapak, a dezvăluit că Fondul nu va lua o decizie înainte de formarea noului guvern, lucru care este puţin probabil să se întâmple până la finele vizitei misiunii FMI. Vineri, Jerome Vacher a confirmat parţial acest lucru spunând că ‘discuţiile vor continua şi după formarea noului guvern’.

De asemenea, misiunea FMI ar urma să decide şi care este finanţarea suplimentară de care Ucraina ar putea avea nevoie. Aceasta după ce în luna septembrie, FMI estima că dacă luptele luptele dintre Kiev şi rebelii pro-ruşi vor continua şi anul viitor, Ucraina ar putea avea nevoie din partea donatorilor de o finanţare suplimentară în valoare de până la 19 miliarde de dolari.

Separat, Banca Naţională a Ucrainei a anunţat vineri că în luna octombrie rezervele VALUTARE au scăzut cu aproape 25% comparativ cu luna septembrie ajungând la 12,6 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel de după 2005.

Te-ar mai putea interesa și
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, potrivit prognozelor consultate de noi....
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să ...