Germania marchează 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Germania marchează duminică în atmosferă de sărbătoare 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, cu o serie de evenimente care vor culmina cu eliberarea în cursul serii deasupra capitalei a aproximativ 8.000 de baloane cu heliu iluminate, relatează DPA.
Economica.net - D, 09 nov. 2014, 08:47
Germania marchează 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Baloanele au fost aranjate de-a lungul liniei de 15 kilometri pe unde trecea Zidul Berlinului. Ele urmează să fie lansate odată cu lăsarea serii, începând cu ora locală 19.20 (18.20 GMT).

Orchestra şi corul de stat din Berlin vor cânta ‘Oda bucuriei’, Simfonia a IX-a a lui Beethoven, devenită imnul neoficial al unităţii şi păcii în Europa, în timp ce baloanele se vor ridica în aer.

Cancelarul Angela Merkel va prezida festivităţile, care vor include concerte susţinute, printre alţii, de trupe sau artişti germani precum Udo Lindenberg, Fantastischen Vier şi Clueso.

O vedetă a scenei muzicii techno din Germania, Paul Kalkbrenner, şi interpretul britanic Peter Gabriel vor cânta de asemenea în concertul de la istorica Poartă Brandenburg din Berlin.

Angela Merkel urmează să inaugureze o expoziţie majoră la Memorialul Zidului Berlinului de pe Bernauer Strasse, o stradă care a fost divizată peste noapte de Zidul care a fost ridicat în august 1961 pentru a opri exodul în masă al est-germanilor către Vest.

Potrivit organizaţiei turism Visit Berlin, peste un milion de turişti germani şi străini urmează să participe la ceremoniile dedicate căderii Zidului Berlinului, eveniment care a pus capăt Războiului Rece şi a anunţat reunificarea Germaniei şi a Europei, scrie AFP.

Spre deosebire de cea de-a 20-a aniversare, niciun şef de stat sau de guvern în exerciţiu nu a fost invitat, pentru ca omagiul să fie dedicat în special populaţiei.

Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 83 de ani, creditat ca cel care a dus la reunificarea germană, participă în acest weekend la diverse manifestaţii, la fel ca fostul lider al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa.

La 9 noiembrie 1989, după mai multe săptămâni de manifestaţii ample ale est-germanilor care cereau mai multe libertate, regimul comunist a anunţat, suprinzător, că cetăţenii pot călători liber în străinătate. Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din Berlinul de Est, copleşiţi de valul de oameni, au deschis Zidul.

Data de 9 noiembrie are o încărcătură simbolică puternică în Germania, deoarece este şi data teribilului pogrom cunoscut ca ‘Noaptea de Cristal’, comis de nazişti în 1938

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...