BCE presează UE pentru adoptarea monedei euro digitale

Orice întârziere a Uniunii Europene în adoptarea monedei euro digitale, o versiune digitală a numerarului, ar lăsa continentul dependent de marile companii tehnologice non-europene, a avertizat vineri un înalt oficial de la Banca Centrală Europeană (BCE), informează AFP.
AGERPRES - vin, 06 feb. 2026, 15:16
BCE presează UE pentru adoptarea monedei euro digitale

Într-un discurs pronunţat în Cipru, italianul Piero Cipollone, membru al comitetului executiv al BCE, a reiterat avantajele monedei euro digitale pentru cetăţeni, comercianţi şi furnizori de plăţi. De asemenea, Cipollone a apreciat drept „din ce în ce mai urgentă” adoptarea unui cadru juridic pentru accelerarea proiectului, salutând în acelaşi timp iniţiativele în curs ale băncilor private de extindere a sistemelor de plăţi, scrie Agerpres.

„Orice întârziere a procesului legislativ riscă să rupă impulsul acestor eforturi comune publice şi private”, a avertizat Cipollone. „Acest lucru ar creşte şi mai mult dependenţa noastră de sistemele internaţionale de carduri şi ar creşte expunerea noastră la soluţiile de plată şi monedele stabile ale marilor companii tehnologice non-europene”, a adăugat Cipollone.

BCE, care a început să studieze posibilitatea lansării propriei sale monede digitale în 2020, intenţionează să lanseze faza pilot a proiectului în 2027, cu condiţia adoptării unui cadru legislativ european în acest an.

Cipollone a salutat un „pas decisiv” făcut recent de statele membre în adoptarea unei poziţii comune cu privire la proiectul de regulament pentru euro digital. Mingea este acum în terenul Parlamentului European, care „discută în mod activ propunerea şi se aşteaptă să îşi adopte poziţia în luna mai”, potrivit oficialului BCE.

„Odată ce legislaţia va fi adoptată, standardele pentru euro digital pot fi finalizate şi puse la dispoziţia pieţei”, a subliniat Cipollone.

Când comercianţii îşi vor actualiza terminalele, acestea vor fi compatibile cu euro digital, permiţând furnizorilor europeni „să îşi extindă serviciile şi cazurile de utilizare”, potrivit lui Cipollone.

Între timp, băncile private, încă ezitante cu privire la un euro digital, dezvoltă soluţii de plată precum Wero, de la compania EPI (European Payments Initiative), pentru a crea o alternativă europeană la giganţii americani Mastercard, Visa şi PayPal.

La finele anului trecut, cele 27 de guverne ale UE au convenit că îşi doresc un euro digital care să fie utilizabil oricând, oriunde, indiferent dacă utilizatorii sunt conectaţi la internet sau offline. Odată ce va finaliza negocierile cu Parlamentul European, BCE poate emite euro digital, despre care a estimat că ar putea fi operaţional în 2029.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii românii vor putea „ataca” din 12 octombrie 30 dintre cele mai lichide companii listate la Bursa din Varșovia. Croații de la InterCapital aduc direct la BVB un ETF nou – analiză
Investitorii românii vor putea „ataca” din 12 octombrie 30 dintre cele mai lichide companii listate la Bursa ...
Începând cu 12 octombrie, investitorii români vor avea acces la 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate la Varșovia prin intermediul InterCapital Poland WIG30TR UCITS ETF,......
Ucraina vrea să exporte produse agricole prin porturile germane
Ucraina vrea să exporte produse agricole prin porturile germane
Ucraina, ţară ale cărei principalele porturi de la Marea Neagră sunt blocate din cauza atacurilor ruseşti, vrea să ...
Ce se întâmplă cu inflaţia până la sfârșitul anului – prognoză BNR
Ce se întâmplă cu inflaţia până la sfârșitul anului – prognoză BNR
Rata anuală a inflaţiei va urma o traiectorie ascendentă până la sfârşitul acestui an, în principal pe fondul creşterii ...
SUA vor o „Europă puternică”, afirmă Marco Rubio
SUA vor o „Europă puternică”, afirmă Marco Rubio
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat joi - în cadrul turneului său european - că SUA îşi doresc o ...