Rusia a șantajat rudele mai multor prizonieri ucraineni pentru a se înregistra pe numele lor la terminalele Starlink

Rusia a şantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăţi comunicaţiile între unităţile sale şi a putea să-şi dirijeze dronele, au denunţat marţi autorităţile de la Kiev, citate de EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 feb. 2026, 21:20
Rusia a șantajat rudele mai multor prizonieri ucraineni pentru a se înregistra pe numele lor la terminalele Starlink

„Căutând o ieşire din situaţia dificilă în care se află, ocupanţii au contactat familii ale unor prizonieri de război. Ne-au parvenit informaţii despre cazuri de ameninţări şi cereri ca acestea (rude ale unor prizonieri de război) să înregistreze oficial pe numele lor terminale Starlink. Tehnologia urma să fie utilizată apoi împotriva Ucrainei şi a ucrainenilor”, se arată într-o notă publicată de organismul de stat ucrainean pentru gestionarea problemei prizonierilor de război.

Rusia a pierdut accesul la terminalele din Ucraina ale reţelei de internet prin satelit Starlink, deţinută de compania SpaceX a lui Elon Musk, după ce partea ucraineană a instalat filtre pentru conexiunea la reţeaua satelitară, ceea ce a dus la oprirea înaintării pe front a forţelor ruse săptămâna aceasta.

Cu toate acestea, potrivit mai multor bloggeri militari ruşi, trupele Moscovei au recuperat deja accesul la terminale, pe care le utilizează neoficial pentru a conecta unele dintre dronele cu care atacă teritoriul ucrainean.

În comunicatul său, Kievul avertizează familiile prizonierilor de război că oricine colaborează la atacuri împotriva Ucrainei poate fi judecat şi condamnat şi le-a cerut să raporteze autorităţilor ucrainene orice tentativă de şantaj din partea Rusiei.

Serviciile secrete ucrainene au dezvăluit în trecut acţiuni de şantaj din partea autorităţilor ruse la adresa rudelor prizonierilor de război deţinuţi în Rusia, promiţându-le că le vor îmbunătăţi condiţiile din captivitate ale celor dragi lor în schimbul participării la acte de sabotaj în Ucraina.

Despre şantajul la adresa rudelor unor prizonieri de război pentru înregistrarea terminalelor Starlink, care urmau să fie utilizate de armata rusă, s-a aflat după ce autorităţile de la Kiev au deschis recent, în colaborarea SpaceX, un registru obligatoriu în care trebuie să se înscrie toţi utilizatorii din Ucraina.

Astfel, au fost blocate terminalele neînregistrate şi s-au putut identifica utilizatorii înregistraţi care au furnizat servicii pentru dronele ruseşti sau pentru unităţile forţelor ruse care foloseau Starlink pe front.

Ucraina a creat împreună cu SpaceX acest registru după ce a descoperit că unele drone de atac ruseşti erau echipate cu terminale Starlink pentru a se conecta la internet în timp ce survolau Ucraina. Aceasta permitea operatorilor acestor drone să le controleze în timp real până la finalizarea misiunii.

Starlink este interzis în Rusia din cauza sancţiunilor americane în vigoare împotriva acestei țări.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...