Criză Ford – Pierderi semnificative, în urma efectelor taxelor vamale americane şi a restructurării producției de vehicule electrice

Gigantul auto Ford a înregistrat anul trecut pierderi nete de 8,2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice (EV), a incendiului care a afectat unul din furnizorii săi de aluminiu şi a taxelor vamale americane, în timp ce veniturile s-au situat la 187,3 miliarde de dolari, transmit DPA şi Xinhua.
AGERPRES - mie, 11 feb. 2026, 09:49
Criză Ford - Pierderi semnificative, în urma efectelor taxelor vamale americane şi a restructurării producției de vehicule electrice

În trimestrul patru din 2025, pierderile nete s-au situat la 11,1 miliarde de dolari, cea mai slabă performanţă trimestrială începând din 2008, în timp ce vânzările au scăzut în ritm anual cu 5%, la 45,9 miliarde de dolari, a anunţat marţi producătorul auto american, scrie Agerpres.

În trimestrul patru din 2024, Ford raportase un profit de 1,8 miliarde de dolari.

Divizia de vehicule electrice a înregistrat o pierdere operaţională de 1,2 miliarde de dolari, în ultimele trei luni din 2025, în timp ce maşinile cu motoarele cu combustie au adus Ford un profit operaţional de 727 milioane de dolari, iar divizia de vehicule comerciale, un profit operaţional de 1,2 miliarde de dolari.

După succesul Tesla, principalii producători auto americani, General Motors, Ford şi Stellantis, au investit miliarde de dolari pentru a-şi extinde gama de vehicule electrice.

În viitor, Ford intenţionează să se concentreze mai mult pe modelele hibride.

Recent, Ford a anunţat că va înregistra deprecieri de active în valoare de 19,5 miliarde de dolari şi va reduce gama de vehicule electrice, cel mai dramatic exemplu de până acum al retragerii industriei de pe acest segment, ca răspuns la politicile administraţiei Trump şi la cererea redusă de EV.

Compania cu sediul în Dearborn, Michigan, a informat că nu va mai produce camioneta electrică F-150 Lightning dar va fabrica o versiune a unui vehicul hibrid numit EREV, care foloseşte un generator alimentat cu gaz pentru reîncărcarea bateriei. De asemenea, Ford renunţă la următoarea generaţie de camioane electrice T3 şi la planificatele vehicule comerciale uşoare electrice.

În schimb, producătorul auto american se va concentra pe modele pe benzină şi pe cele hibride, urmând să facă mii de angajări, chiar dacă în viitorul apropiat va concedia unii angajaţi de la fabrica de baterii din Kentucky.

Compania se aşteaptă ca mixul său global de modele hibride, vehicule electrice cu autonomie sporită şi cele alimentate cu baterii să ajungă la 50% până în 2030, de la 17% în prezent. Deprecierile de active în valoare de 19,5 miliarde de dolari vor fi incluse în rezultatele raportate în trimestrul patru din 2025, în 2026 şi în 2027. Aproximativ 8,5 miliarde de dolari sunt legate de renunţarea la modelele EV planificate, iar aproximativ şase miliarde de dolari de desfiinţarea societăţii mixte cu producătorul de baterii sud-coreean SK On.

Pentru 2026, Ford intenţionează să folosească o nouă platformă pentru a produce vehicule electrice accesibile, cu preţuri începând de la 30.000 dolari.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cod roșu în primul tunel, după un „accident” cu microbuz de pasageri
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Cod roșu în primul tunel, după un „accident” cu microbuz de pasageri
Exercițiu complex de intervenție în situații de urgență, astăzi, în tunelul Momaia de pe Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) a Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), anunță miercuri......
IRI Travel a vândut vacanțe de un milion de de euro de Black Friday. Ofertele continuă până la finalul lunii
IRI Travel a vândut vacanțe de un milion de de euro de Black Friday. Ofertele continuă până la finalul lunii
Agenția de turism IRI Travel spune că a înregistrat vânzări de un milion de euro pentru ofertele de Black Friday, campanie ...
O nouă fabrică se construiește în România: Siemens își extinde amprenta la Sibiu
O nouă fabrică se construiește în România: Siemens își extinde amprenta la Sibiu
WDP, dezvoltator de spații logistice și industriale, a început construcția unei noi fabrici Siemens în cadrul WDP Park ...
Contract de 35,5 milioane de dolari pentru SAAB, de la armata din Danemarca
Contract de 35,5 milioane de dolari pentru SAAB, de la armata din Danemarca
Compania suedeză de apărare a anunţat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane ...