Explozia preţului argintului a declanşat o goană spre vânzarea monedelor şi bijuteriilor de familie în America de Nord

Magazinele de monede şi bijuterii din America de Nord se confruntă cu o avalanşă de clienţi care doresc să-şi vândă obiectele de colecţie, argintăria şi bijuteriile de familie, după o creştere istorică a preţului argintului, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 11 feb. 2026, 15:06
Explozia preţului argintului a declanşat o goană spre vânzarea monedelor şi bijuteriilor de familie în America de Nord

În pofida statutului său de metal preţios, argintului i-a lipsit până acum atracţia aurului, o investiţie mai populară pentru cei care caută o valoare de refugiu. Însă, explozia preţurilor argintului din ultimele luni a stimulat o reevaluare a obiectelor din argint care stau acasă în sertare şi dulapuri, scrie Agerpres.

Unii clienţi vin cu „lucruri pe care au uitat complet că le au şi care stăteau pur şi simplu într-o cutie de valori sau într-un dulap undeva”, spune Greg Cohen, numismat la Stack’s Bowers Galleries, un magazin de monede rare de pe Park Avenue în New York. „Nu s-au gândit niciodată la asta până acum. Şi apoi îşi dau seama, wow, de fapt, asta este destul de valoroasă”, spune Greg Cohen.

2025 a fost un an aglomerat la Stack’s Bowers, care are locaţii în întreaga lume şi este deţinut de Gold.com Inc. La magazinul său din Manhattan, numărul mediu de vizitatori zilnici a crescut de la 30 la 50 în ultimul an, a precizat Cohen. Acesta adaugă că majoritatea vizitatorilor sunt acolo pentru a vinde.

Preţul argintului a fluctuat în ultimele săptămâni, dar rămâne la un nivel mai mult decât dublu faţă de acum 12 luni. Aceasta ridică valoarea argintăriei, bijuteriilor şi monedelor topite, peste ceea ce mulţi colecţionari credeau odinioară.

Comercianţii spun că ianuarie 2026 a fost cea mai puternică lună a lor din istorie, determinată de o creştere a volumelor tranzacţiilor cu obiecte din argint şi aur. Tranzacţiile cu argint au crescut semnificativ, deoarece valoarea monedelor de un dolar din argint, emise înainte de 1965, aproape s-a triplat în ultimele 12 luni.

„Vin în număr mare”, spune Gary Tancer, proprietarul Coin & Jewelry Gallery din Boca Raton, într-un interviu. Tancer a spus că în ianuarie a cumpărat de 10 ori mai mult decât cumpără de obicei într-un an. „Cecul mediu pe care îl scriu este probabil între 8.000 şi 10.000 de dolari”, a precizat Gary Tancer.

Canada Gold, unul dintre cei mai importanţi comercianţi de metale preţioase din America de Nord, a rafinat o cantitate record de două tone de argint uzat numai în luna decembrie 2025, potrivit lui Chris Pollock, fondator şi partener manager. „Multe dintre acestea sunt monede pe care anterior oamenii le-ar fi păstrat cu mândrie în colecţiile lor de monede. Acum vedem cum acestea sunt topite”, spune Pollock. Afluxul uriaş de argint care intră pe piaţă pune presiune pe firmele care se ocupă cu topirea metalelor preţioase, care preiau resturi şi alte materiale care conţin metal preţios şi le prelucrează în produse de înaltă puritate.

Unele magazine au încetat să mai cumpere obiecte din argint, deoarece topitoriile se luptă să ţină pasul cu oferta. Acest lucru l-a aflat şi Jim Castaldo, un pensionar în vârstă de 82 de ani, când a întrebat despre vânzarea unor furculiţe de argint unui comerciant din cartierul diamantelor din Manhattan. „Am auzit că preţul argintului creşte şi le am de ani de zile. A trebuit să merg la o programare la medic, aşa că m-am gândit să trec pe acolo să aflu ce se întâmplă”, a spus Jim Castaldo, fost profesor de engleză care locuieşte în Connecticut.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...