Încă un dosar de evaziune la firmele de ride-sharing. DNA face percheziţii în Bucureşti

Procurorii anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în Capitală într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane.
AGERPRES - J, 12 feb. 2026, 13:15
Încă un dosar de evaziune la firmele de ride-sharing. DNA face percheziţii în Bucureşti

Potrivit unui comunicat al DNA, joi, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în patru locaţii situate în Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada august 2023 – octombrie 2025, a unor infracţiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăţi comerciale şi reprezentanţi ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la aproximativ 28 milioane de lei”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...