Marco Rubio s-a întâlnit la Munchen cu premierul danez Mette Frederiksen și cu cel groenlandez Jens-Frederik Nielsen. Discuția a fost considerată constructivă de partea daneză

Secretarul de stat american Marco Rubio a avut vineri la Munchen o întrevedere cu şefa Guvernului danez Mette Frederiksen şi cu omologul său groenlandez Jens-Frederik Nielsen, cu care a discutat despre Groenlanda, teritoriu râvnit de preşedintele Donald Trump, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 14 feb. 2026, 09:25
Marco Rubio s-a întâlnit la Munchen cu premierul danez Mette Frederiksen și cu cel groenlandez Jens-Frederik Nielsen. Discuția a fost considerată constructivă de partea daneză

„Discuţii constructive cu secretarul de stat Marco Rubio”, a comentat pe platforma socială X Mette Frederiksen.

Întrevederea, de circa 15 minute potrivit unui responsabil american, s-a derulat departe de ochii presei, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen.

Deocamdată, nu au fost oferite niciun fel de detalii cu privire la discuţii.

Şeful diplomaţiei daneze Lars Lokke Rasmussen îşi exprimase înainte de aceasta în faţa media daneze speranţa că întrevederea va putea „confirma că procesul pe care noi l-am lansat este un lucru bun şi că el trebuie să continue”.

După revenirea sa la Casa Albă în urmă cu un an, Donald Trump a afirmat de mai multe ori că doreşte ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei, evocând chestiuni de securitate.

El a revenit asupra acestor ameninţări luna trecută, după ce a convenit asupra unui „cadru de negocieri” cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, care ar urma să ofere SUA o influenţă mai mare asupra teritoriului arctic.

Un grup de lucru ce reuneşte Groenlanda, Danemarca şi SUA a fost înfiinţat pentru a discuta despre preocupările americane privind acest teritoriu autonom danez, fără ca detalii privind aceste contacte să fie făcute publice.

O a doua reuniune este prevăzută foarte curând, a declarat ministrul danez.

Te-ar mai putea interesa și
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei româneşti rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi, dacă nu sunt adoptate legi......
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din ...
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Preşedintele american Donald Trump a înăsprit luni şi mai mult tonul faţă de Canada în conflictul comercial cu aceasta, ...
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca ...