Sarkozy, majordomul Angelei Merkel VIDEO

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au devenit protagoniştii unei populare scenete de mare succes în Germania, televizată de fiecare dată, de Anul Nou.
Economica.net - lun, 02 ian. 2012, 14:27

Este vorba despre Miss Sophie, care împlineşte 90 de ani, şi sărbătoreşte acest eveniment cu majordomul ei, James.

În scenetă, Miss Sophie îşi sărbătoreşte ziua de naştere cu patru musafiri imaginari, pe care majordomul trebuie să îi interpreteze şi să bea din paharul fiecăruia, ajungând astfel foarte beat.

Anul acesta, pe chipurile actorilor din varianta originală, filmată în 1963, au fost suprapuse feţele cancelarului german Angela Merkel şi, respectiv, preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, iar televiziunea germană ARD a intitulat producţia „The 90th euro rescue summit or euros for no one”  – „Al 90-lea summit pentru salvarea euro şi euro pentru nimeni”.

Printre invitaţii interpretaţi de majordom se află fostul prim-ministru grec Giorgios Papandreou, fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero şi premierul britanic David Cameron.

Astfel, când Sarkozy joacă rolul lui Cameron, Merkel îi spune: „Nu uita că vorbim germană în Europa”. Acesta îi răspunde în engleză „Arăţi mai tânără ca niciodată”, continuând în germană „Arăţi mai bogată ca niciodată”.

În timp ce majordomul cu chipul lui Sarkozy continuă să dea ture în jurul mesei, naratorul oftează şi spune: „Aşa se întâmplă la fiecare summit pentru salvarea euro, fie că mai este şi altcineva acolo sau nu, doar cei doi se ocupă de tot”.

La final, James o întreabă pe Miss Sophie dacă are de făcut acelaşi lucru ca în anul precedent şi, conducând-o în camera ei, îi promite că va face tot ce-i stă în putinţă, replică ce a devenit foarte populară în Germania.

Comedia britanică „Dinner for one” („Cină pentru o persoană”) nu este tocmai cunoscută în ţara de origine, însă, prin popularitatea de care s-a bucurat în Germania şi ţările scandinave, a devenit unul dintre cele mai difuzate show-uri de televiziune.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Am propus includerea în noua strategie antigrindină a sistemului folosit la Sau Mare, realizat în colaborare cu Ungaria
Tanczos Barna: Am propus includerea în noua strategie antigrindină a sistemului folosit la Sau Mare, realizat în colaborare ...
Viceprim-ministrul şi ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a propus includerea în noua strategie antigrindină a sistemului folosit la Sau Mare, realizat în......
Oltenii de la Softronic se luptă cu giganții Alstom și Siemens pentru contractul de 23 de locomotive electrice cu ARF
Oltenii de la Softronic se luptă cu giganții Alstom și Siemens pentru contractul de 23 de locomotive electrice cu ARF
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a primit trei oferte la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive electrice ...
Raiffeisen reacționează la acuzele lui Chirițoiu și spune că nu a încercat vreodată să blocheze vreo amendă
Raiffeisen reacționează la acuzele lui Chirițoiu și spune că nu a încercat vreodată să blocheze vreo amendă
Raiffeisen Bank a transmis în această seară un comunicat de presă în care spune că nu a solicitat în instanță blocarea ...
Trump anunță reluarea bombardamentelor americane asupra Iranului
Trump anunță reluarea bombardamentelor americane asupra Iranului
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri reluarea atacurilor aeriene împotriva Iranului, în urma doborârii ...