Ce spune Siegfried Mureşan despre cele zece propuneri ale PSD pentru noul Guvern

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, miercuri, la Parlament, că cele zece propuneri prezentate de PSD privind guvernarea sunt, în parte, afirmaţii cu caracter general, iar unele dintre acestea se regăsesc deja în programul de guvernare al PNL. El a spus că propunerile social-democraţilor reprezintă o bază pentru "o discuţie serioasă" în cadrul negocierilor cu PSD.
AGERPRES - mie, 23 sept. 2026, 16:03
Ce spune Siegfried Mureşan despre cele zece propuneri ale PSD pentru noul Guvern

Mureşan a fost întrebat dacă este dispus să includă în programul de guvernare pe care îl va depune la Parlament cele zece măsuri avansate de PSD, după ce liderul social-democraţilor, Sorin Grindeanu, i-a cerut să ţină cont de acestea în perspectiva susţinerii Guvernului pe care îl va propune spre învestire, scrie Agerpres.

„Cele 10 puncte nu sunt măsuri, sunt în parte afirmaţii cu caracter general, sunt în parte lucruri care sunt în programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal. Îi voi prezenta programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal, inclusiv măsurile concrete pe care le propunem. Unele dintre propunerile, solicitările domnului Grindeanu sunt în programul nostru de guvernare şi vă voi detalia după discuţia pe care o am, dar, repet, acelea sunt solicitări generale, nu sunt concrete. Mi-aş dori să avem un program de guvernare concret, să ştim exact ce avem de făcut în perioada imediat următoare, dar cu certitudine între un guvern format din trei partide responsabile pro-europeane, de centru, centru-dreapta şi un partid social-democrat pro-european, putem găsi şi elemente comune. Sunt multe lucruri care ne despart, dar putem încerca să găsim şi elemente comune, repet, dacă PSD-ul se va purta în spirit pro-european. Să vedem cum merg discuţiile”, a declarat Siegfried Mureşan.

Premierul desemnat a precizat că decalogul PSD nu intră în contradicţie cu planul de guvernare pe care urmează să îl prezinte Parlamentului.

„Decalogul prezentat de Partidul Social Democrat nu intră în contradicţie cu planul de guvernare pe care îl vom prezenta în unele domenii şi putem să comparăm cele două în cadrul discuţiilor pe care le vom avea în aceste zile. Acele măsuri sunt într-adevăr cu caracter general şi tocmai de aceea cred că acele măsuri ne dau posibilitatea şi ne dau o bază, domnului Grindeanu şi mie, să avem o discuţie serioasă. Îi voi prezenta măsurile concrete care sunt în programul de guvernare şi unele dintre acestea corespund celor zece măsuri, celor zece preferinţe ale Partidului Social Democrat”, a declarat Mureşan.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este dispus să aibă discuţii cu premierul desemnat, Siegfried Mureşan, dacă acesta ia în calcul, pentru programul de guvernare, cele 10 recomandări adoptate de social-democraţi la reuniunea avută recent la Sinaia.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan, despre varianta rotativei: Preferinţa mea este să avem un singur Guvern până în 2028
Siegfried Mureşan, despre varianta rotativei: Preferinţa mea este să avem un singur Guvern până în 2028
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat miercuri că preferinţa sa este, "pe baza a ceea ce e bun pentru România", să fie un singur Guvern de acum până în anul 2028....
Penny deschide un nou magazin în județul Prahova
Penny deschide un nou magazin în județul Prahova
Discounterul german Penny continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează un nou magazin în Drajna, județul ...
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin de oi periclitează negocierile cu UE privind reluarea exporturile de animale vii
Un nou transport clandestin cu aproximativ 200 de oi descoperit în orașul Alba-Iulia pune în pericol negocierile pe care ...
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din Iran
Europa anti-şoc – Economia zonei euro rezistă surprinzător de bine la criza energiei provocată de războiul din ...
Economia Europei dă semne neaşteptate de vitalitate, deşi conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina au scumpit energia ...