Acord între Poşta Română şi Poşta Moldovei pentru transferul rapid de bani

Românii şi moldovenii de peste Prut vor putea, de la 1 ianuarie 2015, să transfere bani prin intermediul unui nou produs financiar, lansat în colaborare de Compania Naţională 'Poşta Română' /CNPR/ şi Întreprinderea de Stat Poşta Moldovei, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, operatorul naţional de servicii poştale din România.
Economica.net - J, 13 nov. 2014, 12:22
Acord între Poşta Română şi Poşta Moldovei pentru transferul rapid de bani

Mandatul poştal internaţional prin mijloace electronice, ce va fi implementat de la începutul anului viitor, reprezintă un acord bilateral între cele două instituţii, , scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, suma maximă acceptată pentru un mandat poştal internaţional electronic între România şi Republica Moldova este de 1.000 de euro, iar moneda de emitere şi de primire pentru România va fi euro, în timp ce pentru Republica Moldova – leul moldovenesc şi euro, în funcţie de nevoia clientului. Conversia valutară va fi realizată de Poşta Moldovei.

Tariful poştal aferent expedierii unui mandat poştal din România în Republica Moldova se achită în lei şi se calculează prin aplicarea unei cote procentuale de 3,7% la suma expediată.

Noul serviciu financiar survine în urma unui Acord de cooperare între Poşta Română şi Poşta Moldovei pentru dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor dintre cele două administraţii poştale. Programul de cooperare se va derula şi în alte sectoare prioritare, precum cele de cooperare internaţională, servicii comerciale, de marketing, IT şi logistică.

Accelerarea relaţiilor bilaterale a fost miza unei întâlniri oficiale, ce a avut loc în 3 noiembrie 2014, la Chişinău, între reprezentanţii CNPR şi reprezentanţii Poştei Moldovei. Cu această ocazie, directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, şi directorul general al Poştei Moldovei, Serghei Nastas, au discutat pe marginea unor proiecte comune, printre care şi constituirea Grupului Strategic al Operatorilor Poştali din Sud-Estul Europei.

Iniţiativa aparţine Poştei Române şi a fost validată, în perioada 1-4 octombrie, la Budva (Muntenegru), cu prilejul evenimentului Regional Postal Councelling. În primul trimestru al anului viitor va avea loc şedinţa de constituire a Grupului Strategic şi alegerea organelor de conducere.

În acest organism au fost invitaţi să participe operatorii poştali naţionali din Republica Moldova, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Croaţia, Albania, Bulgaria, Grecia, Cipru şi Turcia. Obiectivele principale ale organizaţiei sunt accesarea de fonduri europene, strângerea relaţiilor între administraţiile poştale membre, produse în parteneriat şi schimb de experienţă.

Poşta Română este lider pe piaţa serviciilor poştale din România, cu o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde de lei, şi operează printr-o reţea de peste 5.600 de oficii poştale cu acoperire naţională.

Anual, compania procesează un volum de sute de milioane de trimiteri poştale şi distribuie către 5 milioane de beneficiari drepturile băneşti aferente sistemului public de pensii, al asigurărilor sociale de stat, IOVR /pensii pentru invalizi şi accidentaţii de război/, agricultori şi pensii militare.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...