Cele mai importante șase state membre UE doresc accelerarea integrării pieței de capital

Germania şi alte cinci state membre ale Uniunii Europene intenţionează să se mişte într-un ritm mai rapid în problemele politice cheie, inclusiv modul de armonizare a normelor pieţei de capital, a anunţat luni ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, transmite DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 feb. 2026, 21:14
Cele mai importante șase state membre UE doresc accelerarea integrării pieței de capital

„Eu încă cred că ritmul pe care-l înregistrăm în prezent la nivel european nu este pe măsura dificultăţilor cu care se confruntă Europa”, a declarat Klingbeil la Bruxelles, după o întâlnire cu miniştrii de Finanţe din Franţa, Italia, Ţările de Jos, Polonia şi Spania.

„Vrem soluţii pentru întreaga Europă şi la asta lucrăm noi şase, obiectivul fiind consolidarea suveranităţii Europei şi întărirea continentului, mai ales în aceste perioade turbulente, şi să lucrăm pentru a ne asigura, de asemenea, că jucăm un rol mai important pe plan internaţional”, a adăugat oficialul german.

Reuniunea de luni s-a axat pe accelerarea activităţilor privind pieţele de capital, economisirea şi investiţiile.

Săptămâna trecută, liderii UE au discutat despre reducerea birocraţiei şi o conectare mai bună a pieţelor de capital din UE, pentru a crea un mediu mai bun pentru afaceri, după ce eforturile în aceste domenii din ultimii ani nu prea au avut succes.

În prezent, fiecare stat membru UE are propria sa piaţă de capital, cu propriile norme, inclusiv structura juridică a companiilor, reglementările fiscale şi propriile instituţii financiare, cum ar fi bursele şi băncile.

Sursa foto: Euperspectives.eu

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...