Criză în Ucraina: Putin anunţă că se va întâlni cu Merkel la summitul G20 de la Brisbane

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că, la summitul G20 de sâmbătă şi duminică de la Brisbane (Australia), va avea o întâlnire bilaterală cu cancelarul german Angela Merkel.
Economica.net - vin, 14 nov. 2014, 11:25
Criză în Ucraina: Putin anunţă că se va întâlni cu Merkel la summitul G20 de la Brisbane

‘Sunt prevăzute mai multe întâlniri (la G20), în special cu cancelarul german’, a declarat şeful statului rus într-un interviu pentru agenţia TASS.

Întrebat în legătură cu răcirea relaţiilor sale cu Angela Merkel, în contextul crizei ucrainene, preşedintele rus a răspuns că el nu a ‘observat’ vreo schimbare. ‘Ştiţi, noi ne orientăm în funcţie de interesele noastre, nu în funcţie de simpatii sau antipatii personale’, a adăugat Putin.

La începutul acestei săptămâni, o sursă din cadrul guvernului german a indicat că Berlinul regretă faptul că ‘nu se avansează’ în dosarul ucrainean şi că ‘acesta va fi mesajul ce îi va fi comunicat lui Putin la întâlnirile bilaterale’.

Cancelarul german a anunţat marţi că Uniunea Europeană nu prevede, deocamdată, noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, evocând însă posibilitatea de a include şi alte persoane pe lista responsabililor ucraineni proruşi vizaţi de măsurile europene.

Vineri, premierul britanic David Cameron i-a cerut lui Vladimir Putin să înceteze agresiunea în Ucraina, în timp ce omologul său australian Tony Abbot l-a acuzat pe preşedintele rus că încearcă să restaureze ‘gloria din perioada ţaristă’.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...