Ebola: Franţa extinde controalele de pe aeroporturi la pasagerii zborurilor din Mali

Franţa a decis să extindă începând de sâmbătă dispozitivul său de control la pasagerii zborurilor dinspre Bamako, capitala Mali, ultima ţară din Africa de Vest afectată de epidemia de Ebola, a anunţat Ministerul Sănătăţii, relatează AFP. 
Economica.net - S, 15 nov. 2014, 08:49
Ebola: Franţa extinde controalele de pe aeroporturi la pasagerii zborurilor din Mali

„În cadrul luptei împotriva virusului Ebola şi din cauza evoluţiei situaţiei epidemiologice, dispozitivul de control şi de monitorizare a pasagerilor va fi extins la zborurile care provin de la Bamako, începând de sâmbătă, 15 noiembrie 2014”, anunţa ministerul într-un comunicat.

Decizia a fost luată în contextul în care Mali a anunţat vineri că a înregistrat pe teritoriul său decesele a trei persoane contaminate de Ebola, din cele patru depistate în urma testelor. Aceste patru cazuri sunt independente de primul caz din Mali, cel al unei fetiţe de doi ani care a călătorit cu autobuzul din sudul Guineii şi care a murit la 24 octombrie la Kayes, în vestul ţării.

Secretarul de stat francez pentru dezvoltare, Annick Girardin, în vizită oficială în Guineea, a decis să se deplaseze sâmbătă de urgenţă în Mali, catalogând situaţia drept „îngrijorătoare”.

Ministerul francez al sănătăţii a precizat că controalele vor fi efectuate de serviciile mediale ale aeroporturilor Charles de Gaulle et Paris Orly, cu sprijinul protecţiei civile şi al Crucii Roşii franceze.

„Temperatura fiecărui pasager va fi măsurată şi va fi întocmită o fişă de informare privind ceea ce va trebui făcut în cadrul unei febre de peste 38 de grade în primele 21 de zile de după întoarcerea acestuia din Mali”, precizează comunicatul.

De la 18 octombrie, Franţa îi controlează deja pe pasagerii zborului zilnic direct al Air France de la Conakry (Guineea), la sosirea lor la Roissy. Franţa a extins la 24 octombrie controalele asupra porturilor în care acostează nave provenind din ţările afectate de epidemia de Ebola şi care au plecat de „mai puţin de trei săptămâni”.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...