Ultima încercare pentru sutele de milioane din PNRR – Guvernul anunţă că „bagă ultima fisă” pentru cererea de plată numărul 3 din PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat, joi, că a notificat Comisia Europeană cu privire la evoluţia legată de jalonul privind pensiile magistraţilor, iar după promulgarea legii şi publicarea sa în Monitorul Oficial autorităţile române vor retransmite în sistemul de schimb oficial de informaţii dovada îndeplinirii acestui jalon inclus în cererea de plată nr. 3 din PNRR.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 16:17
Ultima încercare pentru sutele de milioane din PNRR - Guvernul anunţă că

„Am avut o comunicare informală cu Comisia Europeană, am avut o comunicare tehnică cu Comisia Europeană, în care am atenţionat cu privire la această evoluţie legată de jalonul privind pensiile magistraţilor. Asta ce înseamnă? Înseamnă că am notificat inclusiv demersurile pe care le vom pregăti, am anunţat faptul că vom reface şi retransmite în sistemul de schimb oficial de informaţii cu Comisia Europeană, Cover Note-ul, deci documentul care prezintă dovada îndeplinirii jalonului. Aşteptăm promulgarea şi numărul din Monitorul Oficial pentru a încheia acel document şi vom avea o scrisoare în care vom explica toate demersurile şi vom pune o nouă lumină asupra cererii de plată 3 în ceea ce priveşte modul în care România şi-a îndeplinit acest jalon”, a afirmat Pîslaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

El a precizat că promulgarea legii privind pensiile magistraţilor este iminentă.

„Promulgarea este iminentă, (…) sunt în directă legătură pentru a vedea exact momentul şi suntem pregătiţi să trimitem aceste informaţii. Cu privire la răspuns, ce vă pot spune este (…) că analiza cererii de plată 3 va lua în calcul argumentele pe care noi le vom depune. (…) Pentru mine, ceea ce era foarte important era să mă asigur că, deşi suntem la 13-lea ceas, o întârziere de mai mult de două luni peste 28 noiembrie, cel puţin prin modul în care ne mişcăm şi punem problema, relaţiile pe care le avem la Bruxelles, vom putea depune în timp util aceste informaţii ca să poată să fie luate în calcul în analiza pe cererea de plată 3. Asta este ceva important. Răspunsul nu poate să întârzie mai mult de luna martie, aş îndrăzni să spun prima jumătate a lunii martie, pentru că se depăşeşte perioada aceea de analiză uzuală”, a explicat ministrul.

Dragoş Pîslaru şi-a asumat o eroare de comunicare, după ce săptămâna trecută a anunţat într-o postare pe Facebook că România a pierdut oficial 231 de milioane de euro, ulterior modificând textul.

„A fost o eroare de comunicare pe care mi-o asum. Ideea în spate este aşa – la momentul întâlnirii de la Bruxelles, Comisia Europeană ne anunţase că, la momentul respectiv, în lipsa unor dovezi cu privire la promulgarea acestei legi, din perspectiva dumnealor, subiectul este închis şi România pierde acei bani. În momentul în care a fost acea amânare, a existat o problemă de comunicare în echipa pe care o am în acest sens şi cumva am corectat în spaţiul public”, a susţinut Dragoş Pîslaru.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că SUA vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace
Trump anunță că SUA vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace, în cadrul reuniunii inaugurale a acestuia organizate la......
Bogdan Ivan: Am propus astăzi în ședința de Guvern menținerea tichetelor de masă pentru angajații CE Oltenia
Bogdan Ivan: Am propus astăzi în ședința de Guvern menținerea tichetelor de masă pentru angajații CE Oltenia
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a propus joi, în şedinţa de Guvern, Memorandumul privind menţinerea tichetelor de masă ...
Bundesbank prognozează o creștere modestă a economiei germane în primul trimestru din 2026
Bundesbank prognozează o creștere modestă a economiei germane în primul trimestru din 2026
Economia germană prinde viteză lent în primul trimestru din 2026 şi probabil doar în trimestrul doi se va înregistra ...
Klass Wagen își lansează divizia de Mobilitate și îl numește la conducerea ei pe Răzvan Vedel, fost Chief Sales Officer UniCredit Leasing
Klass Wagen își lansează divizia de Mobilitate și îl numește la conducerea ei pe Răzvan Vedel, fost Chief Sales Officer ...
Compania românească Klass Wagen anunță lansarea diviziei de Servicii de Mobilitate, prin care oferă soluții flexibile ...