OTP Bank România a obţinut un profit ajustat după impozitare de 34,7 milioane lei, la nouă luni

OTP Bank România a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un profit ajustat după impozitare de 34,7 milioane de lei, pe seama creşterii veniturilor nete din dobânzi şi scăderii costurilor asociate riscurilor, se arată într-un comunicat al băncii.
Economica.net - lun, 17 nov. 2014, 11:23
OTP Bank România a obţinut un profit ajustat după impozitare de 34,7 milioane lei, la nouă luni

La nivel de grup, OTP a înregistrat un profit net de 347,3 milioane de euro, în primele nouă luni ale anului, cele mai bune rezultate fiind înregistrate de subsidiarele din Bulgaria, România, Muntenegru, Slovacia, Serbia şi Croaţia, se precizează în comunicat citat de Agerpres.

‘Potrivit raportului original depus la Bursa de Valori din Budapesta, subsidiara din România a OTP Group a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu active totale în valoare de 6,524 milioane de lei. (…) Profitul operaţional al băncii a crescut cu 45%, de la un an la altul, ajungând la valoarea de 109,9 milioane de lei’, se mai arată în comunicat.

În perioada analizată, activitatea de creditare a fost concentrată pe creditele de nevoi personale, cu o creştere de 29% a volumului acestora, faţă de anul precedent, în timp ce volumul creditelor pentru corporaţii a avansat cu 9% de la un an la altul şi cu 4% de la un trimestru la altul. În acelaşi timp, proporţia creditelor neperformante s-a menţinut modestă, similar aceleiaşi perioade a anului trecut, se mai arată în comunicatul băncii.

În ceea ce priveşte depozitele atrase, acestea au înregistrat o creştere de 5% pe segmentul corporaţii, în perioada analizată, în timp ce volumul depozitelor atrase de la clienţii retail a rămas stabil, raportat la totalul depozitelor. Pe segmentul IMM, volumul depozitelor atrase a continuat să urce, cu 12%, de la un trimestru la altul.

‘Rata de capitalizare a băncii s-a menţinut la 14,4% la finalul lunii septembrie, comparativ cu 12,7% la finalul lui 2013. Rezultatele pozitive sunt susţinute de creşterea cu 50 de milioane de lei a capitalului OTP Bank în cel de-al doilea trimestru din 2014’, se subliniază în comunicatul citat.

OTP Bank România a semnat, pe 30 iulie 2014, la Bucureşti, contractul de achiziţie în procent de 100% a acţiunilor subsidiarei din România a Banco Comercial Português, Millennium Bank România. Valoarea tranzacţiei este de 39 de milioane de euro, se mai arată în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
HARTĂ, VIDEO Proiectul gigantic de 22 de miliarde de euro în care România este implicată decisiv. Se schimbă harta energetică a întregii Europe
HARTĂ, VIDEO Proiectul gigantic de 22 de miliarde de euro în care România este implicată decisiv. Se schimbă harta energetică ...
Proiectul Coridorului de Energie Verde care ar merge de la Baku, capitala Azerbaidjanului, până în Ungaria, cu subtravresarea Mării Negre, este evaluat la 14,3 miliarde de euro, la care se......
Coreea de Nord anunţă că a testat focoase cu submuniţie
Coreea de Nord anunţă că a testat focoase cu submuniţie
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniţie pentru ca armata sa să poată "utiliza toate aceste tipuri" de armament până ...
Electrica a prelungit pe temen scurt furnizarea de electricitate pentru Liberty Galaţi
Electrica a prelungit pe temen scurt furnizarea de electricitate pentru Liberty Galaţi
Intrarea combinatului Liberty Galaţi în procedură deconectare de la reţeaua electrică a fost evitată, Electrica prelungind ...
România, promovată pe BBC într-o campanie făcută în colaborare cu Charlie Ottley
România, promovată pe BBC într-o campanie făcută în colaborare cu Charlie Ottley
Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News în perioada 1-29 noiembrie, în cadrul unei campanii ...