Lavrov: Extinderea nesăbuită şi neîntreruptă a NATO este o greşeală

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri, la Moscova, că extinderea 'nesăbuită' şi 'neîntreruptă' a NATO este o greşeală care 'subminează stabilitatea Europei'.
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 15:17
Lavrov: Extinderea nesăbuită şi neîntreruptă a NATO este o greşeală

”Suntem convinşi, am mai vorbit despre aceasta încă de la începutul actualei perioade istorice, că extinderea nesăbuită şi neîntreruptă a NATO este o greşeală care subminează stabilitatea Europei’, a afirmat şeful diplomaţiei de la Moscova în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său ungar Peter Szijjarto, potrivit RIA Novosti.

Anterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat într-un interviu pentru BBC că Rusia are nevoie de ‘garanţii de 100% că nicio ţară nu se va gândi la aderarea Ucrainei la NATO’.

Desfăşurarea treptată a forţelor Alianţei Nord-Atlantice în apropierea frontierelor Rusiei a suscitat ‘nelinişte’ la Moscova, a mai declarat Peskov, adăugând că prin acţiunile sale NATO încearcă să ‘rupă echilibrul de forţe’, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...