Apare Dacia Striker – acesta este numele viitorului crossover Dacia

Dacia vrea să dea lovitura în segmentul C cu Striker. Acesta este numele ales de oficialii grupului Renault pentru viitorul model al mărcii românești.
Robert Stan - J, 05 mart. 2026, 09:10
Apare Dacia Striker - acesta este numele viitorului crossover Dacia

Conform anunțului făcut în dimineața zilei de 5 martie 2026, numele viitorului crossover Dacia va fi Striker. În opinia oficialilor francezi „Striker este un nume puternic, ușor recognoscibil prin terminația «ER», semnătură consacrată a gamei” producătorului român.

„Inspirat din anii ’80, numele sugerează forță, precizie și impact – asemenea unei lovituri decisive care schimbă dinamica sau redefinește regulile jocului”, mai notează cei de la Renault Group.

Terminația „ER”, asemenea modelelor Duster, Jogger și Bigster, îl integrează firesc în familia Dacia. Este un nume ușor de pronunțat, cu o fonetică puternică și memorabilă.

Derivat din expresia universală „a da lovitura / a nimeri ținta”, Striker întruchipează provocarea și reflectă ambiția brandului. „Este un nume cu rezonanță, impunător, care exprimă robustețea unui model versatil, partenerul ideal de călătorie. Asemenea design-ului care va fi dezvăluit pe 10 martie, Striker transmite o energie pozitivă și autentică”, își încheie anunțul oficialii grupului francez Renault.

Cu doar o zi în urmă, grupul Renault a anunțat și numele unui nou show-car, precursor al unui vehicul de serie care va fi proiectat în India, Bridger.

Un model Dacia asamblat în Turcia

Cu doar câteva zile în urmă, în cadrul conferinței de prezentare a rezultatelor financiare pentru 2025 oficialii grupului Renault au anunțat lansarea a două noi modele Dacia în 2026. Crossoverul Dacia Striker va fi asamblat în Turcia, la uzina grupului Renault din Bursa.

Despre acest model, urmaș aș proiectului C-Neo, șefului grupului francez spunea că „va fi lansat în toată Europa, produs în Turcia, și va fi fantastic”. Striker va fi al treilea vehicul Dacia din segmentul C al pieței, adăugându-se SUV-ului Bigster și modelului cu până la șapte locuri Jogger.

Tot în 2026 este așteptată prezentarea unui al doilea model Dacia, complet electric. Acesta, cu dimensiuni reduse, va fi comercializat în paralel cu modelul Spring și va fi asamblat în Slovenia, alături de „fratele său” Renault Twingo.

Citește și:
– Numele viitorului crossover Dacia va fi anunțat de grupul Renault pe 5 martie
– Renault confirmă oficial un nou model Dacia de clasă C pentru 2026, dar acesta va fi produs în Turcia
– Renault dezvăluie numele unui nou show-car: Bridger Concept este precursorul unui viitor SUV compact

 

Te-ar mai putea interesa și
Cognizant România: 5 schimbări care redefinesc dezvoltarea de software în era AI
Cognizant România: 5 schimbări care redefinesc dezvoltarea de software în era AI
Pe măsură ce inteligența artificială devine infrastructură de business, Cognizant România, una dintre cele mai mari companii IT din țară, publică 5 concluzii despre modul în care se......
Compania de curierat eAWB, fondată de foști manageri Sezamo și eMAG, lansează serviciul Cargo pentru expedierea obiectelor atipice și își dublează echipa
Compania de curierat eAWB, fondată de foști manageri Sezamo și eMAG, lansează serviciul Cargo pentru expedierea obiectelor ...
eAWB își extinde portofoliul de servicii și lansează Cargo, destinată transportului de mărfuri care depășesc limitele ...
„Nu există buton de SHUTDOWN!” – Palantir anunţă că nu există posibilitatea ca sistemul său de inteligenţă artificială militar folosit de NATO să oprească platforma AI Maven Smart System
„Nu există buton de SHUTDOWN!” – Palantir anunţă că nu există posibilitatea ca sistemul său de inteligenţă ...
Compania americană de software Palantir a încercat să îi liniştească pe europeni, asigurându-i că sistemul său de ...
România contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în neurotehnologie. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca dezvoltă un program de master alături de alte șase universități din Europa
România contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în neurotehnologie. UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca ...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca participă la dezvoltarea unui nou program ...