120 de dolari barilul – ultima prognoză a prețului petrolului

Banca britanică Barclays a avertizat vineri că preţul petrolului Brent ar putea testa nivelul de 120 de dolari pe baril, dacă conflictul din Orientul Mijlociu va continua mai multe săptămâni, transmite Reuters, citată de News.ro.
News.ro - S, 07 mart. 2026, 09:07
120 de dolari barilul – ultima prognoză a prețului petrolului

”Aceste niveluri pot părea prea ridicate, mai ales având în vedere pesimismul larg răspândit privind perspectivele pieţei petrolului la începutul acestui an, dar reiterăm că fundamentele sunt mai puternice şi riscurile sunt mai mari decât în timpul conflictului Rusia-Ucraina, când am văzut aceste niveluri”, au transmis analiştii Barclays.

Preţurile petrolului au crescut puternic după extinderea conflictului dintre Statele Unite, Israel şi Iran, care a dus la blocarea efectivă a transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz şi a limitat aprovizionarea cu petrol din Orientul Mijlociu.

Transporturile prin această rută maritimă, prin care trece aproximativ o cincime din comerţul global cu petrol şi gaz natural lichefiat, au fost perturbate după ce Iranul a ameninţat că va deschide focul asupra navelor care traversează zona.

Contractele futures pentru petrolul Brent erau tranzacţionate vineri în jurul valorii de 93,60 de dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate se situa la aproximativ 91,62 de dolari pe baril.

Barclays a precizat că volumele de petrol blocate pe petroliere în Golful Persic au crescut cu aproximativ 85 de milioane de barili de la începutul conflictului, iar riscurile pentru preţurile petrolului rămân orientate în principal spre noi creşteri.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut vineri ”capitularea necondiţionată” a Iranului, o escaladare a poziţiei Washingtonului la o săptămână de la lansarea războiului împreună cu Israelul, ceea ce ar putea face mai dificilă o încheiere rapidă a ostilităţilor.

Analiştii Barclays avertizează că opriri ale producţiei de petrol au început deja în Irak şi Kuweit şi ar putea apărea în timp şi în Emiratele Arabe Unite sau chiar în Arabia Saudită.

Potrivit băncii, într-un scenariu extrem, estimat la aproximativ 10% probabilitate, preţul petrolului Brent ar putea ajunge chiar la 150 de dolari pe baril înainte de sfârşitul lunii.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că revenirea prețurilor la energie după semnarea acordului de pace între SUA și Iran va mai dura
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că revenirea prețurilor la energie după semnarea acordului de pace între ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, avertizând în acelaşi timp că repercusiunile......
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, vor fi reamenajate și transformate într-un centru de joacă ştiinţifică
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, ...
Şase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Ţigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate ...
Importatorii români de forță de muncă se plâng că OUG 32/2026 privind muncitorii străini le-a blocat activitatea
Importatorii români de forță de muncă se plâng că OUG 32/2026 privind muncitorii străini le-a blocat activitatea
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) a transmis atăzi un comunicat prin trage un semnal de alarmă cu privire ...
Monitorul Social: Veniturile românilor au crescut spectaculos în 15 ani, dar rămân sub media europeană
Monitorul Social: Veniturile românilor au crescut spectaculos în 15 ani, dar rămân sub media europeană
De la integrarea în Uniunea Europeană, România a înregistrat, în medie, o creștere a veniturilor reale mediene și ...