Importurile europene de armament s-au triplat după ce Rusia a invadat Ucraina

Importurile europene de armament s-au triplat în intervalul 2021-2025 faţă de perioada precedentă de cinci ani din 2016 până în 2020, arată cel mai recent raport al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI), citat luni de dpa.
AGERPRES - lun, 09 mart. 2026, 12:09
Importurile europene de armament s-au triplat după ce Rusia a invadat Ucraina

Conform documentului, livrările de armament la nivel mondial au crescut cu 9,2% faţă de cele două cincinale precedente.

SIPRI estimează volumul de arme livrat, nu valoarea acestora, precizează dpa.

Cantităţile de armament înregistrează fluctuaţii semnificative în funcţie de comenzile din fiecare an, dar institutul urmăreşte tendinţele pe termen lung, comparând una cu alta perioade de cinci ani, scrie Agerpres.

Tendinţa puternic crescătoare din Europa s-a manifestat în contextul invaziei ruse în Ucraina, care a determinat ţările europene să îşi consolideze capacităţile de apărare. Experta Katarina Djokic de la SIPRI a afirmat chiar că „Rusia este singura responsabilă de creşterea bruscă a importurile europene de armament”.

Cererea de arme a crescut şi în ţările europene membre ale NATO, din cauza incertitudinilor privind amploarea apărării asigurate de Statele Unite în cadrul alianţei, arată cercetătorii.

Europenii achiziţionează armament în primul rând din SUA, iar pentru prima dată în ultimele două decenii cea mai mare parte din exporturile americane de arme au avut ca destinaţie Europa, nu Orientul Mijlociu, constată SIPRI. Importurile din Statele Unite au continuat în 2021-2025 în ciuda creşterii producţiei de armament a companiilor europene şi a noului instrument de investiţii în apărare al Uniunii Europene.

Observaţia este valabilă în special pentru avioanele de luptă şi pentru sistemele antiaeriene cu rază lungă de acţiune, considerate în Europa deosebit de eficiente.

Ţări cum ar fi România şi Polonia au achiziţionat armament american şi pentru a-şi întări parteneriatele cu SUA, a menţionat Djokic.

„De asemenea, „dacă ai deja sisteme din SUA – cum ar fi sistemul antiaerian Patriot al Germaniei, de exemplu – sunt multe motive logistice şi de instruire pentru a continua să le utilizezi”, a adăugat experta.

SIPRI prognozează că cererea de armament a Europei va continua să crească, inclusiv din cauza tensiunilor şi a războiului din Orientul Mijlociu.

Djokic anticipează şi alte consecinţe posibile ale atacurilor americano-israeliene împotriva Iranului: „Dacă există strangulări în SUA, de exemplu în privinţa rachetelor defensive, asta poate face ţara să acorde prioritate propriilor sale forţe armate şi să restricţioneze livrările către alte ţări”.

O astfel de situaţie ar putea deveni o problemă pentru statele europene, în condiţiile în care americanii au furnizat în perioada 2021-2025 circa 42% din toate livrările internaţionale de armament şi a exportat arme în 99 de ţări. În aceeaşi perioadă, pe locurile doi şi trei în comerţul respectiv s-au clasat Franţa şi Rusia, cu observaţia că exporturile ruseşti au scăzut cu 64%.

De partea cealaltă, cea mai mari importatoare de armament rămâne Ucraina, care se apără de invazia rusă, urmată de India, Arabia Saudită, Qatar şi Pakistan.

SIPRI este un institut de cercetare independent, cu sediul la Stockholm, finanţat în mare măsură din fonduri guvernamentale suedeze; publică rapoarte anuale despre comerţul cu armament, industria de apărare, armele nucleare şi cheltuielile militare.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul imobiliar Hagag vrea să construiască o „megabaterie” de 5 GWh în minele de sare din România. Cum funcționează tehnologia
Dezvoltatorul imobiliar Hagag vrea să construiască o „megabaterie” de 5 GWh în minele de sare din România. Cum funcționează ...
Dezvoltatorul Hagag, care a investit peste 200 de milioane de euro pe plan local și care anul trecut a cumpărat o firmă care se ocupă de planificarea, construcția, gestionarea și întreținerea......
Elon Musk pregăteşte o mutare istorică – Mega-listarea SpaceX rezervă 10% din IPO-ul său pentru investitorii individuali europeni. Va fi cea mai mare listare din istorie
Elon Musk pregăteşte o mutare istorică – Mega-listarea SpaceX rezervă 10% din IPO-ul său pentru investitorii individuali ...
Compania aerospaţială americană SpaceX, condusă de Elon Musk, va demara vineri cea mai mare listare la bursă din istorie, ...
COD ROŞU demografic pentru România – Populaţia României continuă prăbuşirea din ultimii 34 de ani. Numărul deceselor este aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date oficiale (INS)
COD ROŞU demografic pentru România – Populaţia României continuă prăbuşirea din ultimii 34 de ani. Numărul ...
Colapsul demografic continuă. Populaţia României a înregistrat, din nou, un spor natural negativ, în aprilie 2026, conform ...
Early Game Ventures investește 1 milion de euro în Naratix, startup-ul care vrea să indexeze 1 miliard de produse în eCommerce-ul global
Early Game Ventures investește 1 milion de euro în Naratix, startup-ul care vrea să indexeze 1 miliard de produse în ...
Early Game Ventures anunță finalizarea unei runde seed în valoare de 1 milion de euro la Naratix, startup 100% românesc ...