Conflictul din Iran și lecția primului Război din Golf pentru petrol și Bursa americană

Experiența primului Război din Golf de acum trei decenii și jumătate sugerează că aprecierea prețului petrolului, chiar dacă e amplă, afectează doar marginal economia, cu condiția ca episodul să se consume repede.
Economica.net - lun, 09 mart. 2026, 19:37
Conflictul din Iran și lecția primului Război din Golf pentru petrol și Bursa americană

După primele trei zile ale actualului război din Iran, cotația țițeiului West Texas Intermediate (WTI) s-a apreciat cu aproximativ 11%, cu un vârf intraday de până la 16%.

Prin comparație, benchmark-ul crescuse deja cu 30% doar în primele trei zile după ocuparea Kuweitului de către Irak, pe 2 august 1990, pentru ca până la maximele din octombrie 1990, atinse înainte de intervenția efectivă a alianței militare conduse de Statele Unite, să urce cu peste 170%.

Dacă luăm în considerare maximele din ziua a șasea de tranzacționare de la începutul conflictului, creșterea prețului petrolului a fost mai consistentă acum față de perioada similară din 1990. Astfel, prin raportare la maximele atinse intraday, acum prețul futures al petrolului WTI a urcat cu peste 75%, în timp ce în urmă cu trei decenii și jumătate aprecierea a fost de sub 35%.

În 1990, saltul petrolului, care a început, la fel ca în prezent, înainte de izbucnirea războiului, a antrenat o accelerare pe termen scurt a inflației. La nivelul întregului an însă, saltul nu a fost major: de la puțin sub 5% în 1989 la aproximativ 5,5% în 1990.

La nivelul bursei americane, după primele trei zile ale conflictului actual din Orientul Mijlociu, indicele reprezentativ S&P 500 se tranzacționa foarte aproape de nivelurile de vinerea trecută, ultima zi de pace. Iar, după o săptămână, declinul era de doar 2%.

În schimb, în primele trei zile ale primului Război din Golf, indicele s-a depreciat cu aproximativ 6%, pentru ca până la minimul din octombrie, atins simultan cu maximul petrolului, declinul să ajungă la circa 20%.

”În scenariul pozitiv că actualul conflict nu se trasformă într-un nou „forever war”, două reduceri suplimentare de dobândă rămân încă posibile pentru anul acesta, deși probabilitatea lor s-a diminuat. Federal Reserve ar putea temporiza ciclul de relaxare monetară, piețele anticipând la acest moment că prima reducere va avea loc în iulie, nu în iunie, cum se estima anterior.

Însă, în ipoteza că războiul se va prelungi sau se va complica prin implicarea mai multor actori, datele problemei se schimbă. Dacă prețul petrolului va continua să crească și inflația va depăși anumite niveluri critice, banca centrală americană se va vedea nevoită să adopte o atitudine precaută, în sensul că va pune pe hold procesul de relaxare monetară și chiar, într-un scenariu extrem, ar putea lua în calcul și creșterea dobânzilor”, decalră Gabriel Aldea, director general adjunct Investimental.

Federal Reserve are încă în vedere episodul din februarie 2022. Războiul din Ucraina, cel mai recent conflict major cu efecte profunde asupra piețelor, a izbucnit într-un context în care bancherii centrali americani ezitau să majoreze dobânzile, deși inflația urcase la 7,5% față de 1,4% cu un an înainte.

În 2022, scăderea din maxim în minim a indicelui S&P 500 a fost de peste 27%. Spre deosebire însă de anul începerii războiului din Ucraina, acum nivelul inflației în Statele Unite ale Americii este semnificativ mai jos – sub 3% – și într-o evoluție stabilă în ultimele luni, iar perspectiva înăspririi politicii monetare este mai îndepărtată și condiționată de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu.

În aceste condiții, o evaluare mai clară a implicațiilor actualului conflict asupra economiei și piețelor va fi posibilă în următoarele săptămâni, pe măsură ce elementele cu adevărat relevante se vor sedimenta.

Despre Investimental

Investimental este primul broker autorizat de ASF pentru tranzacții bursiere pe BVB în ultimii 16 ani, oferind acces atât la bursa locală, cât și la cele internaționale (SUA și EU). Proiectul este dezvoltat de o echipă cu o vastă experiență în servicii financiare și își propune să conecteze piața de investiții cu cei care doresc să obțină mai mult de la banii lor prin soluții moderne și intuitive.

Investimental a creat InvestiMentor, un program educațional conceput pentru a oferi oportunități de învățare și dezvoltare pentru investitori de toate nivelurile de experiență.

 

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...