Bănicioiu: Ne gândim să introducem în 2015 testarea genetică pentru cancer

Ministerul Sănătăţii ar putea introduce din 2015 testări genetice pentru bolnavii de cancer, a anunţat marţi ministrul Nicolae Bănicioiu.
Economica.net - mar, 25 nov. 2014, 12:40
Bănicioiu: Ne gândim să introducem în 2015 testarea genetică pentru cancer

‘Ne gândim să introducem pentru prima dată în România partea de testare genetică pentru bolnavii de cancer. 2015 va fi anul în care sper să fie posibil acest fapt şi în România. Este vorba de testările genetice pe partea de oncologie. Pe partea de leucemie, aşa cum ştiţi, există această posibilitate şi pentru 2015 vrem să nu avem sincope pe aceste aspecte, dar există şi alte tipuri de cancer care vor beneficia de aceste tipuri de testare. Noi ne ocupăm în a asigura partea de buget. Detaliile, recomandările le aşteptăm de la comisia de oncologie’, a precizat Bănicioiu la o dezbatere.

Potrivit lui, aceste testări vor fi cuprinse într-un subprogram naţional, scrie Agerpres.

‘Sper ca lucrul acesta să putem să îl demarăm din prima parte a anului 2015. Cu siguranţă în partea a doua a anului şi după rectificare vom avea surse bugetare consistente pe acest aspect’, a adăugat Bănicioiu.

O altă prioritate a Ministerului Sănătăţii pentru 2015 este, potrivit ministrului, îmbunătăţirea condiţiilor din spitale.

‘Încercăm să îmbunătăţim condiţiile în fiecare spital din România, fie că este în subordinea Ministerului Sănătăţii, fie că este în subordinea autorităţilor locale. Vom face o discuţie foarte serioasă cu autorităţile locale privind modul în care se înţelege administrarea şi gestiunea unui spital. Luăm în discuţie şi partea de finanţare mai bună pentru anumite spitale de referinţă’, a spus ministrul Sănătăţii.

Referindu-se la maternităţi, Bănicioiu a spus că săptămâna viitoare vor fi finalizate lucrările la maternitatea din Tîrgu Mureş, iar până la sfârşitul anului, la maternităţile Spitalului Sf. Pantelimon şi Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

‘Anul acesta am avut un obiectiv important în construcţia şi reabilitarea de maternităţi. Chiar săptămâna viitoare vom avea ocazia să inaugurăm maternitatea de la Tîrgu Mureş, va fi finalizată cea de la Spitalul Sfântul Pantelimon şi cea la Spitalul Universitar. Vorbim de şapte maternităţi finalizate. (…) Vom avea în sfârşit locuri suficiente pentru terapie intensivă pentru nou-născuţi. La Sibiu, lucrurile au evoluat foarte bine din acest punct de vedere’, a afirmat demnitarul.

La aceeaşi dezbatere, Bănicioiu s-a referit şi la vaccinul antigripal, explicând că procedurile de achiziţie s-au încheiat.

‘Am văzut că sunt situaţii în care se consideră că e insuficient vaccin. Când am făcut fundamentarea, noi am ţinut cont de ce se consumă în anii anteriori. Este acolo vorba de un contract-cadru, evident cantităţile pot fi suplimentate în funcţie de necesităţi. Acolo unde este nevoie ar trebui să se solicite DSP-urilor şi în momentul acela DSP-ul face solicitarea de cantitate. În momentul de faţă nu s-au transmis încă toate dozele către teritoriu, decât după ce vor face solicitările în funcţie de necesităţile pe care le reclamă medicii’, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică
BCE cere creditorilor să majoreze investiţiile în securitate cibernetică
Creditorii din zona euro trebuie să investească mai mult în securitate cibernetică pentru a ţine sub control noile modele AI care pot găsi vulnerabilităţi software, a afirmat miercuri......
Un proiect de memorandum între Iran și SUA prevede ca Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în termen de o lună, iar Washingtonul se angajează să-și retragă forțele armate din vecinătate
Un proiect de memorandum între Iran și SUA prevede ca Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în termen de o lună, ...
Televiziunea de stat iraniană a publicat miercuri un proiect al unui memorandum de înţelegere între Iran şi SUA privind ...
S-a dat startul oficial al celui mai mare parc fotovoltaic cu baterii din România. Enery a început centrala hibridă gigantică de la Ogrezeni, Giurgu, 760 MWp cu 1.000 MWh stocare
S-a dat startul oficial al celui mai mare parc fotovoltaic cu baterii din România. Enery a început centrala hibridă gigantică ...
Enery, producător independent de energie regenerabilă în Europa Centrală și de Est, a dat azi startul oficial al lucrărilor ...
Erbaşu: Ca la cutremure, la crizele dese, dar mici, probabilitatea unei crize economice mari scade
Erbaşu: Ca la cutremure, la crizele dese, dar mici, probabilitatea unei crize economice mari scade
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), omul de afaceri Cristian Erbaşu, a declarat, ...