Iohannis: Este posibil ca PNL să aibă în 2015 majoritatea în Parlament şi să schimbe Guvernul

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, afirmă, într-un interviu pentru agenţia Reuters, că în următoarele săptămâni mai mulţi parlamentari ar putea abandona coaliţia de guvernământ a premierului Victor Ponta, într-un număr suficient pentru a duce la căderea Guvernului anul viitor.
Economica.net - mie, 26 nov. 2014, 06:54
Iohannis: Este posibil ca PNL să aibă în 2015 majoritatea în Parlament şi să schimbe Guvernul

Iohannis susţine că rezultatul alegerilor prezidenţiale va duce la erodarea majorităţii de 65% controlate de social-democraţii lui Victor Ponta şi aliaţii lor, scrie Agerpres.

‘Toată lumea vrea să fie de partea câştigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament’, spune Iohannis, în interviul realizat marţi la sediul Partidului Naţional Liberal (PNL) de la Bucureşti.

‘Aşadar, este posibil ca pe parcursul anului 2015 să avem o schimbare care va oferi Partidului Naţional Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului’, afirmă preşedintele ales.

Iohannis, a cărui promisiune de a combate corupţia l-a ajutat să devină cel mai popular lider politic pe Facebook din Europa, a promis să dea jos Guvernul lui Ponta, comentează Reuters.

Mandatul de preşedinte îi oferă lui Iohannis puterea să desemneze un nou prim-ministru dacă Ponta va cădea în urma unei moţiuni de cenzură, însă pentru acest lucru este nevoie ca zeci de parlamentari să abandoneze coaliţia de guvernământ înaintea alegerile parlamentare programate pentru 2016.

Victor Ponta a declarat după alegeri că actuala coaliţie este stabilă şi a exclus o demisie a sa.

Iohannis promite că, în calitate de preşedinte, va avea o abordare mai conciliantă decât cea a preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu, ce a avut deseori dispute cu Ponta.

‘Vreau să fiu foarte clar: este evident că premierul şi cu mine am fost în competiţie şi că s-au produs multe daune. Însă competiţia s-a încheiat: avem un câştigător şi o ţară de condus’, mai afirmă Iohannis.

El a refuzat, în cadrul interviului, să spună care vor fi propunerile Guvernului pe care le-ar putea retrimite în Parlament şi dacă România va semna un nou acord de ajutor cu Fondul Monetar Internaţional după ce actuala înţelegere se va încheia anul viitor.

‘Evident, este foarte greu să construieşti un buget cu un deficit de 1,4%, care este obiectivul. Pe de altă parte, sunt împotriva unor noi taxe, astfel că Guvernul are o sarcină dificilă şi nu pot decât să sper că vor veni cu un proiect (de buget) decent’, subliniază Iohannis.

‘Vreau să schimb felul în care se face politică în România: acest lucru înseamnă mai puţin spectacol şi mai multe soluţii pentru România. Dar o vom face pas cu pas. Este imposibil să schimbi clasa politică sau felul în care este condusă ţara peste noapte sau într-o săptămână ori un an’, concluzionează el.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...