Alexandra Vâlcelaru, avocat specializat în dreptul muncii, explică într-o postare pe LinkedIn regulile pe care angajaţii ar fi oportun să le cunoască despre zilele de concediu de odihnă la care au dreptul.
„Trei aspecte sunt esențiale în ceea ce privește concediul de odihnă (CO):
În practică, situația diferă: au loc compensări în bani ale CO inclusiv pe durata raporturilor de muncă (ceea ce este imposibil, nici măcar acordul salariatul nu salvează situația) și salariații cumulează în fiecare an zile de CO neefectuate, în ideea că se vor compensa în bani la finalul raportului de muncă.
Plecând de la aceste idei, scriam în 2020 în articolul „Caracterul excepțional al compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat” că în ceea ce privește dreptul salariatului de a primi compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuat care exced perioadei de report (și s-au adunat pe durata CIM), trebuie avute în vedere două situații: (I) situația în care salariatul a cumulat zile de concediu care exced perioadei de report de 18 luni ca urmare a propriei culpe și (II) situația inversă, în care culpa aparține angajatorului.
Iar în funcție de situația aplicabilă, soluția diferă:
În toate cazurile, arătam că dreptul de a obține această compensație se naște la momentul încetării raportului de muncă, și nu la momentul expirării perioadei în care concediul trebuia efectuat.
Prin Decizia nr. 40 din 9 martie 2026, ICCJ a concluzionat în același sens, reținând că dreptul la compensare subzistă doar dacă angajatorul nu a oferit în mod efectiv salariatului posibilitatea de a efectua concediul și nu și dacă salariatul a refuzat/s-a abținut nejustificat să efectueze CO.
Așadar, time is not money. Finalitatea CO o reprezintă protecția sănătății și refacerea capacității de muncă a salariatului, motiv pentru care transformarea acestuia într-un simplu drept patrimonial contravine naturii sale juridice.
De aceea, angajatorii trebuie să poată demonstra că au oferit efectiv salariaților posibilitatea de a-și efectua CO, iar salariații trebuie să își ia CO în perioadele prevăzute de lege”, conchide avocatul Alexandra Vâlcelaru.