VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Progresul pe secțiunea 3 a trecut de 12%. WeBuild a mobilizat 1.500 de muncitori pe șantier

Mobilizare foarte bună pe secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1), anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Anemona Andone - J, 12 mart. 2026, 13:54
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Progresul pe secțiunea 3 a trecut de 12%. WeBuild a mobilizat 1.500 de muncitori pe șantier

Potrivit lui Pistol, progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%.

„Asocierea de constructori italieni și români (Webuild – Tancrad) acționează cu 1.500 de muncitori și operatori, susținuți de peste 300 de utilaje grele”, precizează șeful CNAIR.

a1

Cel mai lung lot tunel din Autostrada A1 Sibiu – Pitești

Acest lot cuprinde și cel mai lung tunel rutier din A1 Sibiu – Pitești. Este vorba de spre Tunelul Poiana, care va avea o lungime de 1,78 km şi va fi format din două galerii cu câte două benzi de circulație pe sens.

Pistol adaugă că, în acest moment, activitatea se desfășoară simultan în mai multe zone ale acestei secțiuni montane în lungime de 37,4 km:

– se lucrează la 15 din cele 54 de structuri prevăzute pe traseu,
– se pregătește platforma necesară lansării TBM-ului (utilajul gigant pentru forat tuneluri), care va începe execuția Tunelului Poiana (zona Portalului Sibiu),
– se lucrează la ecoductul din zona localității Racovița.

Avansează inclusiv execuția carcaselor de armătură pentru segmentele prefabricate ale tunelului ca și a grinzilor produse direct în fabricile special amplasate pe șantier, în zonele localităților Racovița și Cepari, mai spune Pistol.

Proiectul, în valoare de 5,4 miliarde lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (PT).

Cornetu – Tigveni este una dintre cele două secțiuni importante ale A1 care vor traversa efectiv Carpații.

Autostrada Sibiu – Pitești (formată din 5 secțiuni) va avea o lungime de 122,11 km și face parte din Coridorul 4 Pan-european, care tranzitează România de la Est la Vest (între Portul Constanța și Punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac).

Autostrada A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 3 Cornetu – Tigveni
Lungime: 37,4 km
Constructor: asocierea Astaldi/WeBuild – Tancrad
Contract semnat în august 2022

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezenţa sa este necesară la Berlin,......
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul Energiei
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul ...
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa ...