OPEC caută soluţii în faţa prăbuşirii cursului petrolului – ministru algerian

Ţările membre ale OPEC, care se reunesc joi la Viena pentru discuţii legate de plafonul lor de producţie, caută o 'soluţie consensuală' în faţa prăbuşirii cursului petrolului, a afirmat miercuri seară ministrul algerian al energiei, Youcef Yousfi, potrivit AFP.
Economica.net - J, 27 nov. 2014, 06:08
OPEC caută soluţii în faţa prăbuşirii cursului petrolului - ministru algerian

‘Acţionăm pentru a găsi o soluţie consensuală şi stabilă care să aducă ajustările necesare (în faţa) dezechilibrelor de pe piaţă’, a declarat ministrul algerian jurnaliştilor la sosirea în capitala Austriei.

‘Considerăm că situaţia actuală este în detrimentul ţărilor exportatoare de petrol, fie că sunt în OPEC ori în afara OPEC, şi al industriei petroliere în general, dar şi pentru consumatori în viitor’, a adăugat Youcef Yousfi.

O aluzie la prăbuşirea cursului petrolului care a pierdut peste 30% în ultimele cinci luni, scrie Agerpres.

‘Sper că mâine (joi) vom ajunge la un asemenea consens. Vom încerca să găsim toate căile şi mijloacele pentru a corecta dezechilibrele’, a menţionat el, fără să precizeze soluţia care trebuie adoptată.

Miniştrii din cele 12 ţări ale OPEC urmează să revadă joi la Viena plafonul colectiv de producţie, stabilit de trei ani la 30 de milioane de barili pe zi, aproape o treime din ţiţeiul brut extras zilnic la nivel mondial.

În rândul membrilor cartelului, discuţiile sunt aprinse în privinţa deciziei care trebuie luată, deoarece unele ţări, cum este cazul Venezuelei, se pronunţă pentru reducerea producţiei, în timp ce Arabia Saudită, lider şi cel mai mare producător din cadrul OPEC, apără menţinerea nivelului actual.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...