Lazea, BNR: După intrarea în zona euro nu vom avea timp să ne relaxăm

Economistul-şef al Băncii Naţionale, Valentin Lazea, a atras atenţia, joi, că România nu va mai avea timp 'să se relaxeze', după aderarea la zona euro, aşa cum a făcut după ce a aderat la Uniunea Europeană.
Economica.net - J, 27 nov. 2014, 11:13
Lazea, BNR: După intrarea în zona euro nu vom avea timp să ne relaxăm

‘După intrarea în Uniunea Europeană am avut timp să ne relaxăm. După intrarea în zona euro nu mai avem timp, nu trebuie să ne mai relaxăm, va trebui să ţinem ritmul cu ceilalţi, să fim la fel de performaţi ca celelalte ţări din zona euro’, a avertizat Lazea, în cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei anuale a Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) cu tema ‘Economia românească între macrostabilitate şi microtensiuni’.

Economistul-şef al Băncii Centrale consideră că este obligatorie o convergenţă reală a României, cu păstrarea criteriilor de la Maastricht, pe care aceasta le-a îndeplinit.

‘Acele echilibre macroeconomice pe care le-am câştigat cu greutate, nu trebuie pierdute. România îndeplineşte toate cele cinci criterii de la Maastricht şi 10 puncte din scoringul zonei euro. Este nevoie de reforme structurale şi nu de paleative de natură financiară şi monetară. Scopul final este să convergem în termeni reali în zona euro, dar doar adoptarea euro nu este un garant al convergenţei reale. Ceea ce am spus, rămâne spus. Dacă ai politici bune şi convergi, aproape că nu contează dacă eşti în Zona Euro, sau nu. Faptul că eşti membru al zonei euro este un semn de distincţie. Îţi pui emblema în piept, dar convergenţa reală este cea care contează’, a explicat Lazea.

Criteriile de convergenţă se referă la politica financiară, nivelul şi stabilitatea preţurilor, al dobânzilor şi cursul de schimb, un deficit bugetar care trebuie să fie sub 3% din PIB, iar gradul de îndatorare publică să fie sub 60% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...