Viorel Hrebenciuc şi fiul său rămân în arest preventiv

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul său, Andrei, rămân în arest preventiv, după ce vineri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respins contestaţiile împotriva prelungirii acestei măsuri.
Economica.net - vin, 28 nov. 2014, 20:14
Viorel Hrebenciuc şi fiul său rămân în arest preventiv

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza. Hotărârea ÎCCJ este definitivă.

Judecătorii de la ÎCCJ admiseseră pe 19 noiembrie propunerea DNA de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile în cazul fostului deputat Viorel Hrebenciuc şi a fiului acestuia, Andrei, puşi sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Aceeaşi decizie fusese luată şi în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza.

Viorel Hrebenciuc a fost arestat pe 29 octombrie, el fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi cumpărare de influenţă, spălare a banilor, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna.

DNA mai arată că în 17 octombrie 2014 Viorel Hrebenciuc şi-a folosit influenţa faţă de Dan Şova, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate lui Miron Mitrea, care fusese condamnat în primă instanţă pentru luare de mită.

‘Demersul a fost acceptat de către Dan Şova, care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată, suspectul a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al unui partid politic, în dauna celorlalţi contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală’, precizează DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...